Actualitate

ANPIS: 2.088 de servicii sociale, controlate în perioada 10-13 iulie. 21 au fost închise şi 27 suspendate

Posted on

Foto: iStock

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a controlat, în perioada 10-13 iulie 2023, 2.088 de servicii sociale, 21 dintre acestea fiind închise, în timp ce în cazul a 27 activitatea a fost suspendată, conform datelor ANPIS.

De asemenea, au fost aplicate 76 de amenzi, în valoare totală de 956.000 lei, şi 11 avertismente.

Astfel, în Bucureşti au fost închise şapte servicii sociale, în judeţele Constanţa, Dolj, Hunedoara, Maramureş şi Teleorman câte două şi în judeţele Giurgiu, Mureş, Neamţ, Satul Mare şi Tulcea câte unul.

Totodată, a fost suspendată activitatea a 13 servicii sociale în Bucureşti, şapte în judeţul Giurgiu, trei în Timiş, două în Ilfov şi câte unul în judeţele Arad şi Vâlcea.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate în judeţele Argeş, respectiv 25, în cuantum de 470.000, Sibiu, saşe, în cuantum de 35.500 lei, şi Maramureş şi Prahova, câte cinci, în cuantum de câte 50.000 lei

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, în urmă cu o săptămână, că s-a dispus un control al statului la toate căminele de bătrâni, după ce aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din judeţul Ilfov, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Cele mai citite știri

Exit mobile version