Actualitate

ANPIS: 998 de servicii sociale, controlate luni şi marţi. 11 dintre acestea au fost închise

Foto: iStock

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a controlat, luni şi marţi, 998 de servicii sociale, 11 dintre acestea fiind închise, în timp ce în cazul a 25 activitatea a fost suspendată, conform datelor remise AGERPRES.

Astfel, în Bucureşti au fost închise patru servicii sociale, în judeţul Constanţa două şi în judeţele judeţul Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Satu Mare câte unul.

De asemenea, în urma verificărilor au fost suspendate 11 servicii sociale în Bucureşti, şapte în judeţul Giurgiu, câte două în judeţele Ilfov şi Timiş şi câte unul în judeţele Arad, Constanţa, şi Vâlcea.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercurea trecută, că s-a dispus un control al statului la toate căminele de bătrâni, după ce aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din judeţul Ilfov, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Cele mai recente știri

To Top