Actualitate
ANPIS: Aproape 26 de milioane de lei, valoarea alocaţiilor plătite în august 2023 pentru susţinerea familiei
Alocaţiile pentru susţinerea familiei plătite în luna august 2023 au totalizat 25,81 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 209,26 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), consultate de AGERPRES.
În luna august erau înregistraţi 123.378 de beneficiari ai acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău – 7.508, Suceava – 6.985 şi Iaşi – 6.499. Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (203) şi judeţele Ilfov (645) şi Timiş (864).
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Timiş – 250,49 lei, Braşov – 234,64 lei, Bihor – 231,80 lei şi Arad – 231,13 lei.
Beneficiul se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei cu modificările şi completările ulterioare şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege.