Energie

APCE: Scutirea de la plata dezechilibrelor este limitată la prosumatorii cu sub 200 kW putere instalată

Posted on

Scutirea de la plata dezechilibrelor din sistemul energetic național este limitată la prosumatorii cu sub 200 kW putere instalată, începând cu anul 2026, nu 400 kW, cum în mod fals se prezintă în studiul realizat de Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), afirmă președintele Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE), Dan Pîrșan, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES.

‘Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (…) a comandat, la finalul anului trecut, un așa-zis studiu adresat participanților din piața de energie. Documentul pornește de la analiza percepției companiilor față de prosumatori – categorie aflată într-o creștere accelerată și care generează îngrijorare reală în rândul furnizorilor de energie. Avem însă o problemă majoră: studiul utilizează cifre care contrazic datele oficiale disponibile la ANRE și deținute de Asociația Prosumatorilor. Pe baza acestui așa-zis studiu, AFEER, prin vocea președintelui Laurențiu Urluescu, transmite un semnal de alarmă disperat către autorități privind necesitatea adaptării unui cadru legal de reglementare împotriva ‘colonizării României’ de către prosumatori (…) Toate aceste afirmații ‘ îngrijorează profund’ Asociația Prosumatorilor. Pe de o parte, ne întrebăm cum un studiu bazat pe cifre inexacte si metode de analize gresite poate inflama tandemul furnizori – operatori de distribuție împotriva prosumatorilor din România, pe de altă parte, ne îngrijorează faptul că AFEER – dar și autorul acestui așa-zis studiu, realizat de o firmă cu un singur angajat – demonstrează necunoașterea legislației comunitare și a directivelor europene în vigoare’, susține Pîrșan.

Potrivit reprezentantului APCE, conform Directivei (UE) 2018/2001 – RED II (Energie regenerabilă), Articolul 21, prosumatorii au dreptul: să producă energie regenerabilă, să o consume, să o stocheze și să vândă surplusul, inclusiv prin contracte de furnizare.

‘În subsidiar, statele-membre trebuie să asigure acces nediscriminatoriu la piață, remunerare corectă pentru energia livrată în rețea. Referitor la scutirea de la plata dezechilibrelor, suntem surprinși să constatăm că AFEER și, posibil, mulți furnizori de energie din România nu cunosc faptul că scutirea de la plata dezechilibrelor este limitată la prosumatorii cu sub 200 kW putere instalată incepand cu 2026 – nu 400 kW, așa cum în mod fals prezintă studiul și reprezentanții AFEER. În final, APCE invită toți actorii din piața de energie la un dialog matur și la o încercare reală de coexistență între prosumatori și companiile din energie. Acest model funcționează deja în țări precum Germania, Franța, Italia, Polonia sau Spania, fiecare având milioane de prosumatori. Același lucru se poate întâmpla și în România, unde pragul de 300.000 de prosumatori pare să fi speriat pe cei care nu au investit nimic în rețelele unidirecționale, aflate într-un evident declin tehnologic’, a declarat specialistul.

În viziunea lui Pîrșan, în România asistăm la o tendință de cartelizare a companiilor din energie, la o presiune masivă a acestora asupra factorului politic pentru intervenții legislative și simultan, la o radicalizare a populației împotriva companiilor din energie – într-o piață în care câștigurile sunt printre cele mai mari din Europa, la fel ca și prețul energiei plătit de consumatori.

‘Această frică sistemică este alimentată de același pseudo-studiu, care prezice apocaliptic faptul că, în pofida faptului că noua coaliție guvernamentală a demontat programul Casa Verde, apetitul românilor pentru statutul de prosumator nu a scăzut – spre disperarea entităților care pierd din cauza faptului că prosumatorii consumă din ce în ce mai puțină energie electrică din rețelele tradiționale, aflate într-un evident proces de uzură. În acest sens, după ‘calcule riguroase’, studiul concluzionează că rețelele de distribuție tradiționale vor ajunge la limită în cursul anului 2026 și că doar modernizarea accelerată a acestora poate acomoda explozia prosumatorilor până în anul 2030′, subliniază sursa citată.

Un studiu al AFEER, publicat luni, arată că dezvoltarea segmentului de prosumatori trebuie susținută pentru acoperirea consumului propriu, însă extinderea nelimitată a acestuia generează costuri semnificative în piață, de până la 372 de lei pentru fiecare MWh introdus în rețea, costuri care vor fi suportate în final de consumatori.

Asociația a lansat ‘Studiul privind evoluția, cadrul de reglementare și impactul prosumatorilor asupra sistemului energetic din România’, realizat de ASC Xlaed Business Hub SRL.

‘România a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri ale numărului de prosumatori la nivel european. De la 303 prosumatori în 2019, s-a ajuns la aproape 300.000 la începutul anului 2026. Capacitatea instalată a crescut de la mai puțin de 5 MW la aproximativ 3.400 MW la finalul anului 2025, iar producția anuală generată a atins circa 4,5 TWh, reprezentând aproximativ 9% din producția totală de energie electrică a României’, susțin autorii studiului.

Pe de altă parte, șeful AFEER a subliniat faptul că existența prosumatorilor pe piața internă de energie are multe efecte benefice.

‘Prosumatorii contribuie la modernizarea sistemului energetic prin: creșterea ponderii energiei regenerabile; potențialul de a participa la servicii de echilibrare prin agregare și stocare; accelerarea digitalizării și adoptării de tehnologii noi. Totuși, această evoluție impresionantă a perturbat semnificativ activitatea în sector, mai ales pentru că s-a suprapus peste efectele crizei energetice și ale plafonării prețurilor. De aceea am solicitat acest studiu: pentru a evalua cât mai bine ce se întâmplă în piață, ce se întâmplă cu producția distribuită, la ce concluzii se ajunge și, mai ales, ce este de făcut în viitor’, a explicat Laurențiu Urluescu, cu ocazia lansării studiului.

În opinia sa, ‘nu se poate continua la infinit acest trend, fiindcă impactul în piață va fi din ce în ce mai mare’.

Cercetarea relevă faptul că modelul actual de reglementare generează costuri suplimentare pentru furnizori și operatorii de rețea, care sunt transferate, direct sau indirect, către consumat-orii non-prosumatori. Astfel, estimările indică un impact anual de ordinul zecilor de milioane de euro pentru situația din 2024, cu tendință de creștere proporțională cu numărul de prosumatori conectați.

Cele mai citite știri

Exit mobile version