Transporturi
APIA estimează o cotă de piaţă de 29% pentru autoturismele ”verzi” în România, în 2024
Autoturismele ecologice vor ajunge la o cotă de în total piaţă auto în România de 29%, până la sfârşitul anului 2024, timp în care piaţa de autovehicule noi înmatriculate pe plan local va continua să crească, dar cu un ritm mai lent, de doar 5,3% faţă de cel înregistrat în 2023, arată estimările Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), prezentate luni într-o conferinţă de presă.
„În anul 2024, piaţa auto românească va continua să evolueze, anticipând o creştere moderată de 5,3%, reflectând o adaptare la noile dinamici economice, sociale şi politice. Chiar şi la 150.000 de autoturisme noi ce vor fi vândute în acest an, piaţa românească rămâne sub nivelul anilor 2018 şi 2019, demonstrând impactul de lungă durată al pandemiei de coronavirus. În ciuda provocărilor, autoturismele electrificate vor rămâne în centrul atenţiei, cu o creştere estimativă de 24,4%, în timp ce vânzările autoturismelor pur electrice – chiar dacă într-un ritm mai lent- vor continua să crească, ajungând la o cotă de piaţă estimată la 12,7%. Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA) continuă să fie un pilon de referinţă în furnizarea de analize precise şi perspective vizionare asupra industriei auto din România”, a declarat susţine Dan Vardie, preşedintele APIA.
Pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare plus minibuse se va consemna, în acest an, o curbă mai lentă de creştere, respectiv de 7,2%, comparativ cu datele din 2023, iar pentru vehiculele grele şi autobuze se prognozează un salt de 5,1%.
Conform specialiştilor APIA, la autoturisme este estimată menţinerea ponderii de aproximativ 84% din totalul înmatriculărilor, cu un volum de aproximativ 150.000 de unităţi, în creştere cu 5%, de la un an la altul,
De asemenea, în privinţa clasificării pe segmente în care sunt încadrate autoturismele, există următoarele linii de creştere: Segmentul A (+4,3%), Segmentul B (-11,5%), Segmentul C (+15,9%), Segmentul D (+4,7%), Segmentul E (5,5%), Segmentul F (+3,6%), SUV (+3,9%), MPV (+2,6%) şi Segmentul Sport (+14,7%).
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV se va menţine prima poziţie, cu aproximativ 43,5%, urmat de Clasa C – cu o cotă de 32% (+2,99% faţă de 2023) şi Clasa B, cu o cotă de 13,3% (-2,5%).
Potrivit statisticii APIA, în funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, pentru 2024, motorizările pe benzină vor înregistra o uşoară creştere de 1,9% în comparaţie cu anul precedent, până la o pondere de aproximativ 61% din total. În cazul autoturismelor echipate cu motoare diesel se va înregistra o scădere a numărului de înmatriculări de 16,1% şi o cotă de piaţă de 10,3% din total.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% electrice şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), vor ajunge în 2024 la o cotă de piaţă de 29%. Astfel, din această analiză se estimează că, în cursul anului, se vor înmatricula în România de aproape trei ori mai multe autoturisme „verzi” faţă de cele cu motorizare diesel.
În marja acestui segment, autoturismele full electrice vor deţine o cotă de piaţă de 12,7%, echivalentul unui salt 24,7% a numărului de înmatriculări, faţă de anul precedent.
Per ansamablu, pentru anul 2024, producătorii şi importatorii prognozează o continuare a tendinţei de creştere a autoturismelor „electrificate” înmatriculate, la un nivel similar cu cel înregistrat în anul anterior (+24,4%).
Evoluţia înmatriculărilor autoturismelor cu tracţiune integrală (4×4) arată, pentru acest an, o cotă de piaţă de aproximativ 25,9%, cu o creştere de 14,4% a numărului de înmatriculări faţă de anul trecut.
Conform APIA, categoria autovehiculelor comerciale uşoare va înregistra o creştere de 7,2% faţă de 2023, cu o cotă de piaţă, din totalul autovehiculelor înmatriculate, de aproximativ 10,8%, aproape la acelaşi nivel atins cu un an în urmă, de 10,6%. Totodată, creşterea pentru înmatriculările de autovehicule „electrificate” din acest segment este estimată la aproximativ 87,2% comparativ cu statistica din anul anterior.