Crescătorii de animale din sectoarele suin şi avicol vor beneficia de sprijin financiar în valoare de peste 322 milioane de lei pentru susţinerea activităţii pe care o desfăşoară, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Din data de 23 mai 2024, Centrele Judeţene ale APIA au efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din cele două sectoare de activitate, iar în următoarele două zile beneficiarii vor avea banii în conturi.
Potrivit sursei citate, suma plătită către aceştia este de 322,571 milioane de lei, fiind acordată din bugetul de stat, prin Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), după cum urmează: 141,305 milioane de lei pentru sectorul suin unui număr de 234 de beneficiari, respectiv 181,267 milioane de lei pentru sectorul avicol, către 349 de beneficiari.
Cuantumul ajutorului de stat este de 100 euro/UVM pentru capacitatea de producţie suine la îngrăşat şi/sau animale de reproducţie, respectiv scroafe şi/sau scrofiţe montate, şi 100 euro/UVM pentru capacitatea de producţie pui de carne, pui de curcă, găini reproducţie rase grele şi/sau tineret de reproducţie, găini ouătoare şi/sau tineret de înlocuire, precum şi pui de găină eclozionaţi şi/sau pui de curcă eclozionaţi.
APIA menţionează că ajutorul de stat destinat crescătorilor de suine s-a calculat prin înmulţirea capacităţii de producţie în condiţii minime de bunăstare, echivalent UVM, în funcţie de categoriile de suine sau suine la îngrăşat şi/sau animale de reproducţie (scroafe şi/sau scrofiţe montate) cu un cuantum de 100 euro/UVM.
De asemenea, suma destinată crescătorilor de păsări a rezultat prin înmulţirea capacităţii de producţie în condiţii minime de bunăstare, echivalent UVM, în funcţie de categoriile de păsări, respectiv, pui de carne, pui de curcă, găini reproducţie rase grele şi/sau tineret de reproducţie, găini ouătoare şi/sau tineret de înlocuire, precum şi pui de găină eclozionaţi şi/sau pui de curcă eclozionaţi, cu un cuantum de 100 euro/UVM.
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 de euro, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei pentru un euro.
Schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol este prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 12/2024, pentru perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, în contextul crize provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.