Tehnologie
Apple a reparat un bug care afecta intimitatea utilizatorilor de iPhone
O funcţionalitate menită să protejeze intimitatea utilizatorilor, lansată în urmă cu mai mulţi ani, dar care nu a funcţionat niciodată corect, este acum reparată printr-un update de iOS.
Cel mai recent update de iOS conţine, printre altele, o soluîie pentru rezolvarea unei vechi probleme care făcea ca una dintre funcţiile de protejare a intimităţii să nu funcţioneze corect.
În 2020, Apple a lansat o facilitate prin care adresa unică MAC a smartphone-urilor sale ar fi trebuit să fie ascunsă pentru a împiedica urmărirea utilizatorilor.
În locul adresei MAC, pentru funcţiile legitime care aveau nevoie să identifice dispozitivul utilizatorului, era trimis un alt indicator, diferit pentru fiecare reţea wireless.
Însă, în acelaşi timp, adresa MAC era în continuare trimisă, prin AirPlay Discovery, celorlalte dispozitive conectate la aceeaşi reţea WiFi.
Problema a fost descoperită de doi experţi independenţi şi raportată celor de la Apple în luna iulie. Inginerii de la Apple, însă, nu au reuşit decât recent să reproducă problema şi să creeze un patch.
Incidentul reprezintă o scăpare majoră pentru Apple, care se laudă cu nivelul crescut de intimitate pe care îl oferă, însă a avut nevoie de trei ani să facă funcţională o opţiune lansată cu iOS 14.