Tehnologie
Apple lansează iOS 17. Cu ce noutăți vine
Cea mai nouă versiune a sistemului de operare iOS va fi disponibilă de luni pentru toate modelele de iPhone compatibile.
iOS 17 va fi disponibil pentru instalare pe toate smartphone-urile Apple compatibile din seara zilei de luni, după mai multe luni în care s-a aflat în stadiu de test.
Fără să aducă noutăţi revoluţionare, iOS 17 are în dotare un număr mare de funcţionalităţi noi pe care utilizatorii le vor putea descoperi după instalare.
Standby este un nou mod de vizualizare, ce devine activ când telefonul este ţinut la încărcat şi care poate afişa diverse informaţii, de la oră, la condiţiile meteo şi widget-uri.
Widget-uri prind viaţă pe ecranul principal din iOS 17, devenind interactive. Asta înseamnă că nu sunt doar bune să afişeze informaţii, ci se poate şi interacţiona cu informaţiile respective. De exemplu, utilizatorul poate bifa sarcinile din widget-ul aplicaţiei Reminders.
Contact Posters este o funcţionalitate nouă, ce permite utilizatorilor să-şi creeze profiluri personalizate cu imagini şi text, care să fie afişate persoanei apelate (doar pe iPhone).
Pentru utilizatorii din ţara noastră, cea mai importantă noutate vine din faptul că tastatura din iOS 17 are, în sfârşit, suport complet pentru limba română. Asta înseamnă că scrierea în limba română beneficiază de completare automată a cuvintelor şi frazelor, alături de suportul pentru swipe (tastarea cuvintelor fără ridicarea degetului de pe tastatură).
iOS va fi disponibil, din această seară, pe iPhone XS şi toate modelele care i-au urmat.