Tehnologie
Apple pregăteşte primul upgrade major pentru iPad Pro
iPad Pro, cea mai performantă tabletă vândută de Apple, va primi anul viitor primul upgrade major din 2018 până acum.
Apple va lansa anul viitor o nouă versiune a tabletei iPad Pro, conform Bloomberg. Deşi nu este primul upgrade primit de modelul high-end, viitorul upgrade va fi cel mai important de pană acum.
În primul rând, din 2024, iPad Pro va trece la un ecran OLED de 13 inch, ceea ce va aduce un plus atât din punct de vedere al dimensiunii, cât şi al calităţii imaginii.
În al doilea rând, anul viitor vârful de gamă al tabletelor Apple va face trecerea la M3, a treia generaţie de cipuri dezvoltate intern de Apple.
Nu este clar în acest moment ce performanţe va oferi noul cip, însă cu siguranţă va aduce un spor de câteva zeci de procente în ceea ce priveşte performanţa procesorului şi a graficii.
În acelaşi timp, cipul M3 este aşteptat să aducă o reducere a consumului de energie, ceea ce ar trebui să se concretizeze în creşterea autonomiei, care este deja una foarte bună.
Până atunci, compania americană se află la doar câteva săptămâni distanţă de lansarea unei noi serii de smartphone-uri iPhone şi ceasuri smart Apple Watch.