Actualitate

Aproape 12% dintre persoanele ocupate lucrau în ramurile agricole, în 2023

cooperativa agricola
Foto: iStock

Populaţia ocupată din România, în 2023, era de 7,697 milioane de persoane, iar 11,9% dintre acestea lucrau în ramurile agricole, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Anul trecut, populaţia ocupată a fost în scădere cu 110.000 de persoane faţă de anul 2022. Dintre cele 7,697 milioane de persoane ocupate, persoanele în vârstă de muncă (15 – 64 ani) reprezentau 98,9%.

Persoanele ocupate în vârstă de muncă (15-64 ani) se regăseau în proporţie de 55,2% în servicii, 33,4% lucrau în industrie şi construcţii, iar 11,4% în sectorul agricol, relevă datele INS.

Distribuţia populaţiei ocupate după statutul profesional arată că ponderea salariaţilor (85,7%) era cea mai ridicată în totalul populaţiei ocupate. În anul 2023, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13% din populaţia ocupată şi locuiau în proporţie de 82,4% în mediul rural.

În anul 2023, salariaţii s-au concentrat în proporţie de 60,8% în sfera serviciilor, 35,9% în industrie şi construcţii şi 3,3% în ramurile agricole.

De asemenea, anul trecut, numărul patronilor a fost de 103.400, dintre care 74,6% îşi desfăşurau activitatea în întreprinderi mici, cu unul până la zece salariaţi. Din totalul patronilor, 6,6% se regăseau în agricultură.

Statistica arată că repartizarea populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii evidenţiază că, în anul 2023, ponderi mai mari în total se înregistrau pentru muncitorii calificaţi şi asimilaţi (17,7%), specialiştii în diverse domenii de activitate (17,6%) şi lucrătorii în domeniul serviciilor (17,3%).

Bărbaţii erau majoritari în grupa muncitorilor calificaţi şi asimilaţi (81,2%), în grupa membrilor corpului legislativ, a executivului, a înalţilor conducători ai administraţiei publice şi a conducătorilor şi funcţionarilor superiori (66,6%), în grupa lucrătorilor calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (66,5%) şi în grupa muncitorilor necalificaţi (62%).

Dintre persoanele care au activat ca lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit, 30,3% aparţineau grupei de vârstă 45-54 ani, iar 27,2% aveau peste 55 ani.

Din total populaţie ocupată (7,697 milioane persoane) la nivelul anului trecut, 8,3% erau lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit. Din totalul persoanelor ocupate, 4,412 milioane erau bărbaţi, din care 9,7% erau lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit, iar 3,284 milioane erau femei, 6,5% lucrând în domeniul analizat. Pe medii de rezidenţă, 0,8% proveneau din mediul urban şi 18,1% din mediul rural.

În 2023, erau subocupaţi 10% dintre lucrătorii pe cont propriu, 6,6% dintre lucrătorii familiali neremuneraţi şi doar 0,1% dintre salariaţi. Peste jumătate (52,9%) dintre persoanele subocupate aveau studii de nivel scăzut, iar alte 45% aveau nivel mediu de educaţie. Incidenţa subocupării (ponderea persoanelor subocupate în totalul populaţiei ocupate din aceeaşi categorie) a avut valori mai mari în activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu (26,4%) şi în agricultură, silvicultură şi pescuit (7,2%).

Statistica INS mai arată că numărul persoanelor care au desfăşurat pe lângă activitatea principală şi o activitate secundară a fost de 43.300, reprezentând 0,6% din populaţia ocupată. Ponderi mai ridicate s-au înregistrat pentru persoanele cu studii medii (0,6%), precum şi pentru cele din mediul rural (1,1% faţă de numai 0,2% în urban), unde în 90,7% din cazuri a doua activitate s-a desfăşurat în sectorul agricol.

Cele mai recente știri

To Top