Majoritatea managerilor români sunt îngrijoraţi că adoptarea de soluţii cu Inteligenţă Artificială ar putea expune companiile la breşe de securitate şi conformitate cu privire la protecţia datelor, conform unui Studiu asupra transformării digitale, comandat de High-Tech Systems & Software (htss).
Potrivit sursei citate, companiile din România consideră că Inteligenţa Artificială şi Învăţarea Automată sunt tehnologiile emergente care vor schimba cel mai mult piaţa şi strategiile de afaceri în următorii ani. Chiar dacă Inteligenţa Artificială este considerată una dintre tehnologiile cu potenţial disruptiv asupra mediului de business, aceasta generează o serie de preocupări importante în interiorul companiilor.
„De-a lungul istoriei, nenumărate descoperiri ştiinţifice au avut un rol transformator la nivel economic, politic şi cultural. Energia electrică şi internetul sunt doar două exemple de tehnologii care au reimaginat modul în care trăim şi lucrăm dar care, la început, au fost privite cu scepticism. Noi, la htss, credem cu tărie că Inteligenţa Artificială şi Învăţarea Automată sunt
tehnologii care vor contura o nouă realitate economică iar mediul de business trebuie să fie pregătit pentru această schimbare. Ne dorim să vedem un procent cât mai mare de companii româneşti în categoriile „early adopters” şi „early majority”, care să captureze oportunităţile generaţionale care vor exista în anii următori. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ne-am dorit să aflăm care sunt temerile managerilor români cu privire la aceste tehnologii şi să le propunem modalităţi sigure prin care acestea să fie înţelese, testate şi mai apoi implementate la scară largă în procesele de business”, a declarat Simona Pavelescu, CEO htss, citată într-un comunicat al companiei.
Astfel, 71% dintre managerii români participanţi la studiu sunt îngrijoraţi că adoptarea de soluţii cu Inteligenţă Artificială ar putea expune companiile la breşe de securitate şi conformitate cu privire la protecţia datelor. În acelaşi timp, 69% dintre manageri sunt preocupaţi de impactul pe care Inteligenţa Artificială îl va avea asupra forţei de muncă, în vreme ce 67% consideră că adoptarea soluţiilor cu I.A. pot genera provocări tehnice legate de integrare şi scalabilitate.
„În urma analizării rezultatelor Studiului asupra transformării digitale, am demarat un program de consultanţă dedicat managerilor de companii medii şi mari din Sănătate şi Pharma, Retail şi Comerţ, Energie şi Utilităţi, Producţie şi Industrie, Transport şi Logistică, pentru auditarea şi combaterea temerilor identificate. Practic, fiecare manager care îşi doreşte să implementeze procese de transformare digitală în compania sa poate apela la serviciile de consultanţă oferite de specialiştii htss, pentru a se asigura că aceste schimbări generează efectul aşteptat”, a subliniat Simona Pavelescu.
În ceea ce priveşte preocupările managerilor români asociate cu utilizarea mediului cloud, 72% dintre aceştia se tem de pierderea controlului asupra datelor proprii, în vreme ce 71% sunt preocupaţi în măsură mare şi foarte mare de posibilele breşe de securitate, de fiabilitatea serviciilor şi de timpii de nefuncţionare care pot duce la afectarea continuităţii proceselor de business.
Studiul mai semnalează că, în 2024, creşterea vânzărilor reprezintă principalul motiv pentru care companiile din România au planificat investiţii în procese de transformare digitală (82%). De asemenea, în topul factorilor motivaţionali se mai numără eficienţa sporită a proceselor de producţie (80%), creşterea calităţii produselor/serviciilor (80%) şi dezvoltarea colaborării între diferitele departamente (80%).
Pe de altă parte, managerii români consideră că principalele dezavantaje ale proceselor de transformare digitală sunt costurile iniţiale şi de mentenanţă (47%), posibilele perioade de nefuncţionare a sistemelor digitale (42%), reticenţa angajaţilor faţă de adoptarea noilor tehnologii (39%) şi pierderea datelor sau a securităţii informaţiilor (39%).
Gestionarea relaţiei cu clienţii prin intermediul platformelor digitale reprezintă principala arie de activitate pentru care companiile au investit deja în procese de transformare digitală (40%), urmată de gestionarea stocurilor şi procesul de vânzare (37%) şi întocmirea şi stocarea documentelor în cloud. În ceea ce priveşte cele mai de succes iniţiative de transformare digitală realizate de companii, 84% dintre managerii intervievaţi afirmă că sunt mulţumiţi de investiţiile în întocmirea şi stocarea documentelor în cloud, în timp de 83% dintre respondenţi declară că investiţiile în utilizarea I.A. în analiza datelor de piaţă şi predictivă, precum şi cele în dezvoltarea de market place-uri şi vânzarea en-gross au produs efectele aşteptate.
Studiul asupra transformării digitale a fost realizat de Reveal Marketing Research, la comanda High-Tech Systems & Software. Studiul a fost realizat atât prin metode calitative cât şi cantitative, în urma a 15 interviuri în profunzime şi a 605 interviuri CAWI + CATI. Eşantionul, reprezentativ la nivel naţional, a fost compus din manageri de companii medii şi mari, cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, din industrii precum Sănătate şi Pharma, Retail şi Comerţ, Energie şi Utilităţi, Producţie şi Industrie, Transport şi Logistică.
htss este o companie ICT specializată în furnizarea de soluţii software de business. Înfiinţată în 2012, htss şi-a dezvoltat rapid portofoliul de clienţi datorită preocupării pentru inovare, suport rapid şi de calitate. În prezent, portofoliul companiei numără peste 1.000 de clienţi din 15 ţări, printre cele mai căutate soluţii proprii fiind wisepharm – soluţie software pentru farmacii şi lanţuri de farmacii; omnimedica – soluţie software pentru clinici şi spitale; shiftin – software de planificare automată a turelor de lucru sau mindclass – platformă de e-learning.