Analize

Aproximativ 30% dintre directorii generali de companii din România anticipează o scădere a afacerilor

bani banci pusculita
Foto: iStock

Aproximativ 30% dintre directorii generali de companii din România anticipează o scădere a afacerilor pe care le conduc, iar 37% prevăd creştere, faţă de 52% în 2023, potrivit sondajului global PwC CEO Survey 2024.

Totodată, în România, percepţia directorilor de companii privind economia naţională s-a ameliorat comparativ cu anul trecut. Astfel, 37% dintre aceştia prevăd creştere, faţă de 26% în 2023. Ca urmare, proporţia celor care estimează un declin economic a scăzut de la 62% la 47%.

De altfel, aceste previziuni sunt confirmate de estimările Comisiei Europene care arată că România va înregistra o creştere economică de 3,1% în acest an, de la 2,2% anul trecut.

„Cu toate că există o îmbunătăţire a aşteptărilor faţă de situaţia macroeconomică, liderii locali de companii sunt mai pesimişti în privinţa afacerilor pe care le conduc. Situaţia poate fi explicată dacă luăm în considerare noutăţile aduse de politicile fiscal-bugetare în ultimul trimestru al anului trecut, multe cu impact negativ asupra companiilor, precum şi asupra inflaţiei şi a climatului investiţional în ansamblu”, explică Dinu Bumbăcea, country managing Partner.

Atât expunerea la riscurile induse de inflaţie, cât şi de volatilitatea macroeconomică este percepută în scădere cu 16 puncte procentuale (la 24%) şi, respectiv, cu 7 puncte procentuale (la 24%). Însă, aceasta rămâne cea mai mare preocupare a directorilor generali la nivel global.

În ciuda conflictelor în curs, proporţia directorilor executivi care consideră că acestea le vor afecta firma a scăzut cu 7 puncte procentuale, la 18%. Pentru România, situaţia este similară, inflaţia, volatilitatea macroeconomică şi conflictele geopolitice rămânând şi în acest an principalele preocupări ale directorilor generali.

Potrivit aceluiaşi raport, aproximativ 38% dintre directorii executivi estimează creştere economică în acest an, comparativ cu 18% anul trecut.

Implicit, ponderea directorilor generali care se aşteaptă la un declin al economiei globale s-a redus în acest an la 45%, de la nivelul record de 73%, înregistrat anul trecut.

„Pe măsură ce inflaţia se temperează în toate statele şi volatilitatea macroeconomică nu mai este percepută ca un pericol iminent pentru afaceri, liderii de companii au devenit mai optimişti. Observăm că, acum, preocuparea principală este pentru viabilitatea afacerilor pe termen lung, mulţi fiind neîncrezători că actualul model va mai fi relevant pentru piaţă peste un deceniu. Noile tehnologii, schimbările climatice şi alţi factori forţează reinventarea companiilor”, arată Dinu Bumbăcea.

Încrederea la nivel global în creşterea economiei este fragilă pe măsură ce megatendinţele, generate de tehnologii – cum ar fi inteligenţa artificială generativă – şi de schimbările climatice, au impact asupra afacerilor.

Aproape jumătate (45%) dintre directorii executivi spun că nu cred că afacerea lor actuală va fi viabilă peste un deceniu dacă continuă în actuala direcţie – în creştere de la 39% în 2023.

România se înscrie în acest trend, procentul directorilor generali pesimişti în ceea ce priveşte viabilitatea business-ului pe care îl conduc peste 10 ani, crescând la 37% în acest an, de la 27% în ediţia din 2023.

Reflectând incertitudinea cu privire la modul în care vor gestiona megatendinţele, directorii executivi sunt ceva mai puţin încrezători decât anul trecut în perspectivele de creştere a veniturilor propriei companii în următoarele 12 luni – în scădere de la 42% la 37% la nivel global.

Totuşi, studiul arată că este mai probabil ca directorii executivi să planifice creşterea decât scăderea numărului de angajaţi în următoarele 12 luni, 39% dintre ei declarând că se aşteaptă să-şi mărească numărul de angajaţi cu 5% sau mai mult.

Directorii executivi se aşteaptă să crească presiunea în următorii trei ani din cauza tehnologiei, schimbărilor climatice şi a altor câteva megatendinţe. Spre exemplu, aceştia văd, în mod covârşitor, inteligenţa artificială generativă ca pe un catalizator pentru reinventare, care va impulsiona eficienţa, inovarea şi schimbările transformaţionale.

Aproape trei sferturi (70%) cred că va schimba semnificativ modul în care compania lor creează, livrează şi captează valoarea în următorii trei ani. Însă, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la o creştere a riscurilor de securitate cibernetică (64%), dezinformare (52%) şi responsabilităţi legale şi riscuri reputaţionale (46%).

De asemenea, aproape o treime dintre ei se aşteaptă ca schimbările climatice să schimbe modul în care creează, livrează şi captează valoarea în următorii trei ani – faţă de mai puţin de un sfert care au spus acelaşi lucru în ultimii 5 ani.

Sondajul arată că firmele mai mici sunt expuse unui risc mai mare: 56% dintre directorii executivi care conduc companii care generează venituri anuale mai mici de 100 de milioane de dolari consideră că afacerile lor vor fi viabile doar pentru 10 ani sau mai puţin dacă vor continua să funcţioneze în acelaşi mod. Acest procent scade la 27% în cazul celor care realizează venituri anuale de 25 de miliarde de dolari sau mai mult.

CEO Survey 2024 explorează opiniile a peste 4.700 de directori din întreaga lume, inclusiv din România. Raportul integral al CEO Survey 2024 pentru România va fi public în perioada următoare.

PwC este o reţea de firme prezentă în 151 de ţări cu mai mult de 364.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul consultanţei pentru afaceri, auditului şi consultanţei fiscale.

Cele mai recente știri

To Top