Analize

Aproximativ 60% dintre angajaţii din România nu se simt apreciaţi de angajatori

Foto: iStock

Aproximativ 60% dintre angajaţii din România nu se simt apreciaţi de angajatori, dar se simt mai motivaţi cei din mediul privat decât cei care lucrează la stat, arată un studiu realizat de Centrul de Formare APSAP, dat publicităţii joi.

Conform sursei citate, mai mult de jumătate dintre ei spun că nu se simt motivaţi de organizaţia din care fac parte să se autodepăşească din punct de vedere profesional.

„În cele mai multe cazuri, angajaţii români nu doar că nu se simt apreciaţi de angajatori, dar 55% dintre ei nici nu se simt motivaţi de companiile la care lucrează, iar mulţi au temeri majore legate de activitatea lor din câmpul muncii. Însă, ceea ce este cu atât mai interesant este faptul că angajaţii la stat, în proporţie de 63%, se simt mai puţin apreciaţi de angajator decât cei care lucrează în mediul privat”, a declarat Bogdan-Costin Fârsirotu, preşedintele Centrului de Formare APSAP, citat într-un comunicat remis AGERPRES.

El a subliniat că angajaţii din instituţii publice nici nu se simt motivaţi de angajatorul lor să se autodepăşească profesional.

„Acesta este unul dintre motivele pentru care, alături de dorinţa de a se remarca, tot mai mulţi români se înscriu la cursuri de perfecţionare, tot mai mulţi angajaţi la stat dorind să schimbe domeniul profesional şi să lucreze în mediul privat”, a adăugat preşedintele Centrului de Formare APSAP.

Întrebaţi cât de motivaţi sunt să se autodepăşească profesional, românii care lucrează în sectorul privat se simt în ansamblu mai motivaţi decât cei care lucrează la stat. Mai exact, 45% dintre angajaţii la privat se simt „extrem de motivaţi” versus 37% la stat.

Cea mai mare temere a angajaţilor atât a celor din sectorul public, cât şi a celor din sectorul privat este aceea de a nu mai avea timp pentru viaţa personală. În ciuda acestui fapt, peste 27% dintre respondenţi ar alege un loc de muncă solicitant, dar cu beneficii salariale motivante.

Cercetarea de specialitate relevă faptul că pe locul doi se află teama de a face greşeli majore sau de a eşua în proiecte importante, iar pe locul trei teama de suprasolicitare şi de a nu face faţă cerinţelor personale.

„Atât în sectorul privat cât şi în cel public, cel mai mult angajaţii se simt motivaţi de flexibilitatea programului şi echilibrul dintre viaţa personală, respectiv 48% dintre persoane se simt motivate de acest lucru iar din sectorul public 29%. Pe locul doi se regăseşte nevoia de recunoaştere şi apreciere din partea colegilor şi a conducerii. Aici regăsim un procentaj egal, respectiv 30%, atât pentru sectorul privat cât şi pentru cel public”, notează sursa citată.

Sondajul realizat de Centrul de Formare APSAP mai arată că regiunea cu cel mai mare procentaj de persoane care câştiga peste 12.000 lei este reprezentată de Bucuresti-Ilfov, respectiv 9%. De asemenea, tot în această regiune se înregistrează şi cele mai multe câştiguri între 10.000-12.000 lei, respectiv 5%, alături de regiunea Centru (Alba Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu). În ceea ce priveşte intervalul de venit 7.500-10.000 lei, tot în regiunea Bucureşti-Ilfov sunt cele mai multe, dar şi în regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea).

În sectorul public, majoritatea respondenţilor afirmă că au studii de masterat, reprezentând 51% comparativ cu 36% în sectorul privat. Totodată, în sectorul privat, majoritatea persoanelor au studii de licenţă, cu un procentaj de 49%, faţă de 39% în sectorul public. Acest aspect nu este negativ, deoarece sectorul privat angajează mai mulţi tineri decât sectorul public. Astfel, tinerii nu doar că acumulează experienţă de muncă, dar se simt şi apreciaţi şi valorizaţi.

Întrebaţi despre barierele întâmpinate la angajare, cel mai mare procentaj de respondenţi din ambele sectoare, public şi privat, au indicat faptul că principala barieră a fost că beneficiile salariale oferite erau sub aşteptările lor. Astfel, în sectorul public, peste 21% dintre respondenţi au menţionat această problemă, comparativ cu un procentaj mai mic de 14% în sectorul privat.

La sondaj au răspuns peste 2.000 de angajaţi din România, participanţi la cursuri autorizate de perfecţionare în câmpul muncii. Scopul acestui studiu a fost de a avea o înţelegere clară a profilului angajatului român, realizând astfel o comparaţie între sectorul privat şi cel public.

Centrul de Formare APSAP are peste 250.000 de participanţi activi şi un corp de lectori alcătuit din 75 formatori excepţionali. Prin cursurile oferite pentru angajaţii de la stat şi cei din domeniul privat se află cursuri de resurse umane, protecţia datelor, competenţe digitale, marketing digital şi social media, public speaking, competenţe antreprenoriale, management de proiect şi altele. Toate cursurile APSAP sunt autorizate de Ministerul Muncii şi de Ministerul Educaţiei.

Cele mai recente știri

To Top