Actualitate
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 7,4%, în septembrie 2023
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 7,44%, în septembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 283,46 milioane de lei, de la 306,24 milioane de lei în august, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF).
Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 6%, de la 81,9 milioane de lei la 77 milioane lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 1,5%, de la 142,2 milioane de lei, în august 2023, la 144,4 milioane de lei în septembrie 2023. Arieratele peste 360 de zile au scăzut cu 24,46%, de la 82,2 milioane lei la 62,1 milioane lei.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetele locale, arieratele s-au diminuat cu 8,9%, de la 286,83 milioane de lei (în august 2023) la 261,19 milioane de lei (în septembrie 2023).
Datoriile de peste 90 de zile au scăzut cu 8,1%, la 72,6 milioane lei, cele peste 120 de zile au crescut cu 1,1%, la 137 milioane lei, în timp ce arieratele mai mari de 360 de zile s-au redus cu 28,6%, până la 51,6 milioane de lei.
La capitolul „Buget de stat şi autonome”, arieratele au crescut de la 19,41 milioane de lei în august 2023, la 22,27 milioane de lei în septembrie 2023 (+14,73%).
Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 48,2%, la 4,3 milioane lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 10%, la 7,4 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile s-au majorat cu 7,14%, la 10,5 milioane lei.