Profil de antreprenor

Arta antreprenoriatului: cum și-a transformat Maria Tureanu talentul în brand

Posted on

Arta nu trebuie să rămână doar pe pereții galeriilor – poate fi purtată, trăită, integrată în cotidian. Această convingere a fost punctul de plecare pentru Marie Nouvelle, afacerea fondată de Maria Tureanu în 2013. În doar un deceniu, brandul și-a construit o comunitate fidelă, colaborări cu companii uriașe și planuri concrete de extindere pe piețele europene.

La 28 de ani, când a renunțat la cariera în avocatură pentru a se dedica picturii, Maria Tureanu nu avea un plan de afaceri. Visul ei era să „aducă arta mai aproape de oameni”, iar antreprenoriatul era mijlocul prin care putea să și-l îndeplinească. Așa că, în 2013, într-un moment în care piața românească de design autentic era încă la început de drum, Maria Tureanu a ales să investească aproximativ 1.500 de euro într-o idee inovatoare: să imprime pe țesături fine, naturale, picturi unicat. „Am fondat Marie Nouvelle din dorința de a duce arta mai departe de peretele galeriei și de a o transforma într-un obiect care poate fi purtat, atins, trăit”, mărturisește ea. Investiția inițială a acoperit costurile primelor materiale imprimate, dar s-a dovedit insuficientă pentru orice strategie de marketing tradițională. Așa că primele colecții s-au vândut exclusiv pe Facebook. „Nu aveam site, dar exista interes. Clienții veneau pentru poveste, nu doar pentru produs. Tot ce câștigam reinvesteam, pas cu pas”, explică antreprenoarea. Astfel, creșterea a fost organică, brandul atrăgând o comunitate care apreciază autenticitatea. Pe măsură ce cererea s-a extins, Maria Tureanu a diversificat gama de produse.

Tranziția de la statutul de artist la cel de om de afaceri nu este niciodată simplă – presupune o schimbare fundamentală de mentalitate. Pentru Maria Tureanu, această transformare a reprezentat cea mai dificilă etapă. „A fost o schimbare de perspectivă care m-a forțat să îmbin sensibilitatea cu pragmatismul. A trebuit să învăț cum funcționează piața, cum se negociază și cum se construiește o echipă”, recunoaște ea. Nivelul la care a dus businessul, fără credite bancare sau parteneriate externe, dovedește că a deprins lecțiile repede și bine. Iar aici mai trebuie spus că nu a avut nici mentori direcți, ci doar un instinct care a ajutat-o să-și construiască brandul pas cu pas: „Am fost inspirată de oameni care trăiesc autentic ceea ce fac. Am învățat din greșeli și am mers mai departe”. Afacerea ei are o prezență constantă online, iar comenzile vin atât din România, cât și din străinătate. Printre colaborările notabile se numără proiecte cu branduri globale, dar și colecții dezvoltate pentru zona corporate. Cele mai achiziționate produse din portofoliul Marie Nouvelle sunt eșarfele din mătase naturală, urmate de colecțiile-cadou corporate. Clienții provin din zona business, culturală și creativă, dar și dintr-o bază fidelă de cumpărători individuali care apreciază designul de autor. „Este o schimbare lentă, dar vizibilă. Publicul românesc începe să aprecieze valoarea produselor create cu sens și grijă”, observa Maria Tureanu. Toată această evoluția a determinat-o pe antreprenoare să-și creioneze o nouă strategie: în această perioadă își concentrează investițiile pe dezvoltarea segmentului corporate, marketing digital și lansarea unor noi linii de produs. „Ne dorim să creștem vizibilitatea brandului, să extindem colaborările și să consolidăm relațiile cu partenerii corporate. Am fost incluși în proiecte care promovează creativitatea românească și avem planuri clare de extindere în piețele europene”, punctează antreprenoarea. În această perioadă, compania se află în negocieri avansate cu un angel investor care intenționează să investească 100.000 de euro în dezvoltarea brandului. Deși nu este o sumă foarte mare, aceasta va permite consolidarea prezenței internaționale, optimizarea producției și campanii de branding dedicate piețelor din Vest. „Este o etapă firească. Vrem să accelerăm creșterea fără a pierde esența artistică”, explică ea. Tot în acest context, al unei extinderi internaționale, antreprenoarea este convinsă că anul viitor profitul va ajunge la 750.000 de lei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version