Actualitate

Arta la români, între pasiune și investiție

Posted on

Interviu colectiv cu Catinca Tăbăcaru, Daniela Pălimariu și Suzana Vasilescu, trei dintre organizatoarele primului târg de artă contemporană din România, RAD Art Fair.

În sfârșit, România intră în rândul marilor capitale ale Lumii și va avea primul ei târg de artă contemporană, organizat la București, în perioada 4-7 mai. RAD Art Fair este o premieră nu doar pentru public, ci și pentru lumea artei, fiind un demers comun al celor mai importante 20 de galerii din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Chișinău. Însă, pentru că am vrut să dăm o imagine de ansamblu asupra pieței de artă din România și să poziționăm corect această premieră absolută pentru țara noastră, ne-am propus să facem o analiză colaborativă,  care să reflecte, oarecum, și modul în care a fost gândit și acest târg.

Protagonistele  demersului de față sunt trei dintre organizatoare, Catinca Tăbăcaru și Daniela Pălimariu, directoare artistice ale RAD, și Suzana Vasilescu, fondatoarea Galeriei Suprainfinit. Sunt nume sonore ale scenei de profil, care se străduiesc să ne ofere o mai bună și mai largă înțelegere a ceea ce ar trebui să reprezinte arta pentru fiecare dintre noi, de la copil, la vârstnic sau de la simplu privitor, până la potențial investitor sau colecționar de artă.

Bianca Voinea: Suzana, cum îi convingem pe oameni să consume artă pentru educație, în primul rând, înainte de a ajunge la investiții?

Suzana Vasilescu: Primul program educațional solid în domeniul artei pe care l-am dezvoltat pentru copii a fost în timpul primei ediții a Bienalei de Artă ARTENCOUNTERS, de la Timișoara. Atunci, în 2015, alături de colegii mei și de Institutul Francez din Timișoara, deschideam peste 20 de expoziții pentru ochii a cinci mii de copii din zona Banatului. Un lucru esențial, din punctul meu de vedere. Citeam atunci studii care arătau că, dacă un copil nu intră într-un muzeu până la vârsta de 6 ani, șansele ca el să o facă mai târziu, ca adult, sunt de 20%. Educația este primordială și în acest domeniu, ca în oricare altul. Dar constat cu bucurie că tinerii părinți din ziua de astăzi sunt mai implicați în dezvoltarea creativității copiilor lor. Știu că întrebarea ta se referea la adulți, dar cred că este important contextul în care acești adulți au fost crescuți și educați, și cărora astăzi le este teamă să intre în galerii sau nu găsesc important să viziteze muzee. Sunt încă mulți oameni care ne sună la galerii să ne întrebe cât costă un bilet de intrare, lucru care ne arată că ori nu fac diferența între o galerie privată și un muzeu, ori că nu au mai intrat niciodată într-o galerie. Altfel ar fi știut că nu există o taxă de vizitare a unei galerii de artă, așa cum se întâmplă la un muzeu public sau privat. Galeriile se susțin din vânzarea de lucrări, pe când muzeele trăiesc din vânzarea de bilete. Noi, prin acest târg, RAD Art Fair, încercăm să aducem arta mai aproape de oameni, să fie, în primul rând, un spațiu de socializare în mijlocul artei. Știi cum se spune: dacă nu vine muntele la Mahomed, se duce Mohamed la munte.

B. V: De unde cumpărăm artă, Daniela? Din galerii, de la târguri, direct de la artiști?

Daniela Pălimariu: În primul rând, important e să cumpărăm. Iar în măsura posibilităților și, bineînțeles, a dorinței, să facem asta constant, anual, bi-anual și, cine își permite, chiar mai des. Nu e nevoie de o avere ca să începi o colecție și, desigur, cel mai la îndemână este să cumperi o lucrare a unui artist care îți e prieten, coleg sau face parte din familie. Asta e normal și e un început bun. Totuși, artiștii fac parte dintr-un întreg ecosistem al artei, din care fac parte și galeriile, curatorii, criticii de artă, instituțiile și colecționarii. Fiecare are un rol important, galeriile fiind cele care se ocupă cu partea practică a promovării, a expunerii și a creșterii renumelui artiștilor, având o strategie pe termen lung și o relație de încredere reciprocă cu aceștia. Este important deci ca lucrările să fie cumpărate prin galeriile care lucrează alături de artiști în dezvoltarea acestora.

B. V: Cât sunt dispuși să investească românii în artă, Catinca?

Catinca Tăbăcaru: Piața de artă din România este acum ca un artist emergent. Poate astăzi nimeni nu ar fi dispus să dea doi bani pe o lucrare, dar mâine s-ar putea să dea două milioane de euro. Arta este atât de subiectivă și de personală încât fiecare își stabilește propriile limite. Dar, ca să îți dau niște exemple, avem colecționari care nu au neapărat o putere mare de cumpărare, însă înțeleg fenomenul și investesc sume mici în diverse lucrări, și avem și pasionați de artă care alocă sute de mii de euro. Nu trebuie neapărat să fii investitor. Poți să le iei și pentru propria plăcere. Ca să îți dau și un exemplu concret, la târg avem lucrări care încep de la câteva sute le lei, dar pot ajunge și la 30.000 de euro. Oricum, este greu să răspunzi la întrebarea aceasta în plină ascensiune, dar mi-ar plăcea să reluăm discuția și peste 3-5 ani, după ce RAD și-a produs efectele de educație, coagulare și de creștere a gradului de atractivitate, atât în mediul social, cât și în cel financiar.

B. V: Care ar fi suma minimă pe care o putem investi­ într-o operă de artă și în ce să investească cineva care, să spunem, nu dispune de foarte multe fonduri? Și, de asemenea, ce îi sfătuiești să cumpere?

C. T.: Eu întotdeauna sfătuiesc oamenii, indiferent că sunt colecționari sau simpli pasionați de artă, să cumpere cu ochiul și cu inima, nu doar cu portofelul, așa cum ți-am mai spus. Asta o să fie o investiție atât financiară, cât și personală. La sfârșit, și un artist emergent, dar și unul consacrat poate să explodeze și să valoreze milioane, la fel de bine cum poate să și dispară din piața de artă. Este un joc, așa că măcar e bine să te joci cu ce îți place. Dar, ca să îți răspund concret, în ziua de azi o operă de artă costă cam patru, cinci mii de euro, dar cine nu dispune de o astfel de sumă poate să își găsească plăcere în multiple ediții, care sunt și mai accesibile, dar care, în timp, își vor crește valoarea. Și noi, la RAD Art Fair, avem o secțiune dedicată edițiilor multiple, cum ar fi gravuri, printuri, sculpturi turnate în formă etc., făcute de artiștii galeriilor participante, iar aceste lucrări încep de la 100 de euro.

B. V: Suntem obișnuiți cu investițiile în aur, la burse, în criptomonede, dar suntem mai puțin familiarizați cu cele în artă. Suzana, ce randament au obiectele de artă?

S. V.: Investițiile în obiecte de artă au depășit din punct de vedere al randamentelor alte instrumente financiare consacrate, precum acțiunile sau contractele pe metale prețioase. Asta înseamnă că, pe termen lung, plasamentul banilor în artă reprezintă o opțiune extrem de bună. În cei peste 15 de ani pe care i-am petrecut activ în piața de artă din România, am asistat personal la monetizarea unor colecții importante în care randamentul investiției a fost ușor de peste 30%. Foarte interesant este și ce se întâmplă în perioadele de criză, atunci când colecționarii aleg să nu vândă, tocmai pentru a menține o stabilitate a pieței. Și atunci, șansele ca valoarea unei opere de artă să scadă în astfel de perioade sunt minime. Cel mult poate să rămână la valoarea de achiziție inițială. Deci, vedeți? Investițiile în zona aceasta se petrec într-un mediu oarecum controlat, care are grijă să mențină valoarea artei.

B. V: Cum poți crește valoarea unei opere de artă?

S. V.: Creșterea valorii unei opere de artă nu depinde doar de proprietarul lucrării. Vorbim de un cumul de factori care fac ca o operă de artă să devină mai cunoscută, mai vizibilă și mai bine cotată, și implicit pe cel care a creat-o. Există un întreg ecosistem la care s-a lucrat intens în România în ultimii douăzeci de ani: de la galeriile care susțin artiștii să devină cunoscuți național și internațional, muzee care le achiziționează și le expun operele ori colecționari care investesc activ, până la bienale și la festivaluri de artă care le oferă vizibilitate. Insist însă asupra galeriilor, pentru că acestea sunt cele care promovează constant artiștii la târguri internaționale de artă importante și reușesc să îi plaseze în colecții private sau publice de peste hotare. Mai avem și casele de licitații, care contribuie la realizarea unei cote publice a unui artist. Toate aceste elemente contribuie la creșterea cotei artistului și la ridicarea valorii lucrărilor pe care le realizează.

B. V: NFT-urile de artă, în prezent, sunt pe val în rândul colecţionarilor din toată lumea. Sunt interesați și românii? Ce trebuie să știe despre aceste NFT-URI?

S. V.: Discuția aici este foarte lungă. La un moment dat, urmăream cu foarte mare interes piața de NFT-uri, pentru că mi se părea fascinant cum ceva apărut peste noapte poate să crească în felul acesta. Dar bula s-a spart repede, la fel ca orice altceva ce nu are un backgound solid. Ce pot să spun este că NFT-urile reprezintă un trend, un val care urcă și coboară în funcție de evoluția pieței de crypto. Daca ai flerul să știi când să investești în NFT-uri, să simti cand este momentul oportun, atunci sunt “easy money”. Cei care au făcut cei mai mulți bani din investiția în NFT-uri sunt cei care cumpărau tokenuri NFT când majoritatea populației nici măcar nu știa de existența acestora. E o lume diferită de piața de artă, care poate fi exploatată de cei care nu sunt neapărat pasionați de artă, ci de investiții în blockchain.

B. V: Suzana, tot pe tine te întreb. Ce fel de artă preferă românii?

S. V.: Dacă până acum câțiva ani vorbeam clar despre o preferință a colecționarilor și a investitorilor români pentru arta interbelică, ei bine, acest trend a scăzut semnificativ în detrimentrul, sau în favoarea, cum consideră fiecare, artei contemporane, care s-a dovedit a fi o investiție mult mai sigură, din mai multe puncte de vedere. Vorbim aici despre autenticitatea și despre “track record-ul” lucrării, implicarea activă a galeriilor în susținerea cotei artistului, apariția colecționarilor tineri, care preferă arta contemporană și se identifică mai mult cu aceasta, sau despre lichiditatea ei, inclusiv la nivel internațional.

B. V: Catinca, tu care crezi că este profilul investitorului român de artă?

C. T.: Răspunsul poate să fie general valabil, nu doar pentru români. Vorbim despre colecționari care nu pun accent pe bani, ci care sunt pur și simplu dornici să descopere artiști neconsacrați. Sunt diverse tipuri de colecționari. Sunt colecționari “discovery” cei care se focusează pe arta emergentă, pentru că plăcerea cea mai mare pentru ei este să descopere noi talente și să vadă cum cresc în timp. Apoi, există un alt tip de colecționari – “name hunter”, care vor să aibă în colecții toți artiștii importanți ai momentului, sau colecționarii “blue chip”, care mizează doar pe artiști consacrați și achiziționează lucrările lor doar de la galerii consacrate. Aș putea să continui lista aceasta cu colecționari de artă africană, cu cei de fotografii, cu cei care, culmea, nu vânează picturi, sculpturi sau desene, ci, mai degrabă, sunt concentrați pe tipurile de artă mai complexe și mai dificil de colecționat, cum ar fi video, instalație sau performance. Așadar, răspunsul la întrebare este unul complex, iar dacă te așteptai la un răspuns de genul “bărbat, între 40 și 50 de ani și venituri de peste 10.000 de euro pe lună” te dezamăgesc. Arta nu ține cont nici de gen, nici de vârstă, nici de venituri. O persoană poate să cumpere o singură lucrare de artă cu câteva milioane de euro sau poate să cumpere 20 de piese emergente pentru aceeași sumă.

B. V: Investitorii “pariază” și pe artiștii români sau “merg la sigur” cu cei internaționali, consacrați?

C. T.: Oricum ar fi, chiar dacă este național sau internațional, tot un “pariu” este. Iar pariurile pot fi câștigătoare sau nu, depinde de ce parte te situezi, până la urmă. Dar, ca orice în viață, cel mai mare risc vine și cu cele mai satisfăcătoare recompense. Ce ar trebui să știe  lumea sau un potențial investitor este că banii adevărați în arta contemporană s-au făcut și se fac din artiștii încă neconsacrați la momentul achizițiilor lucrărilor. În plus, este doar o preconcepție să ne gândim că românii sunt mai puțin valoroși și să ne imaginăm, în context internațional, că nu ar fi o carte câștigătoare. Să nu uităm că unul dintre cei mai scumpi doi artiști contemporani este român. Vorbim despre Adrian Ghenie, evident, a cărui lucrare a fost vândută la ultima licitație cu peste 10 milioane de dolari. Deci, vedeți? Ne punem problema greșit. Nu naționalitatea contează. Frământările unui investitor sunt de altă natură, ca de exemplu dacă să achiziționeze un artist consacrat sau unul încă nedescoperit.

B. V: Suzana, care este cea mai scumpă colecție privată din România și la ce valoare se ridică?

S. V.: România ultimei sute de ani a avut mereu colecții și colecționari care s-au remarcat atât prin valoarea artistică, dar și prin valoarea monetară a acestora. Exemple importante în acest sens au existat și există și astăzi, când colecționarii tineri își doresc să lase în urma lor un tezaur care să spună o poveste și peste alți o sută de ani. Nu aș ști să răspund exact cu o sumă sau cu o colecție anume, pentru că sunt multe, unele de artă interbelică extrem de valoroase, iar altele de artă contemporană, la fel de valoroase sau poate chiar mai valoroase. Cert este că avem colecții de multe milioane de euro în țară, unele depășind zece milioane de euro. Dar ce mi se pare mie extrem de valoroasă nu suma investită este, ci contribuția activă a colecționarilor în dezvoltarea scenei de artă locale, prin construcția de muzee, de case memoriale, de bienale sau de galerii de artă.

B. V: Atunci, te-aș întreba la ce valoare se ridică piața de artă din România?

S. V.: Piața de artă din România este încă la început. Vorbim despre galerii de artă și case de licitații care nu sunt mai vechi de două decenii. Cu toate acestea, în ultimii 5 ani, putem observa o dezvoltare considerabilă a scenei de artă, cu diverse focusuri și cu deschidere internațională, ceea ce ajută enorm la creșterea vizibilității și a cotelor artiștilor. Cu toate acestea, vorbim despre o piață de artă în valoare de douăzeci de milioane de euro, comparativ cu polonezii, de exemplu, care au depășit o sută de milioane euro anual. Însă, cifrele acestea nu trebuie să ne descurajeze, ci, din contră, ele sunt un simulent și ne arată că România are un potențial uriaș pentru a se dezvolta.

B. V: Daniela, oamenii au senzația că, dacă nu au luat contact cu domeniul, nu au ce căuta în galerii. Îi sperie cumva ideea. Este sau nu arta o zonă elitistă?

D. P.: Cred că, în primul rând, trebuie să existe o curiozitate în fiecare, nu doar pentru artă, ci pentru a descoperi, pentru a cunoaște în general. Doar cu această deschidere, putem începe să discutăm cu adevărat și despre artă. Știu că uneori lumea artei pare elitistă, prin tot ceea ce o înconjoară, inclusiv prin textele cu care se prezintă expozițiile. Dar cred că apropierea dintre public și artă trebuie să vină din ambele părți. Niciodată, când vei intra într-o galerie, nu vei fi luat la rost, nu va trebui să îți justifici prezența – nici măcar nu va trebui să plătești bilet de intrare, cum a spus și Suzana, galeriile fiind spații culturale gratuite, pentru oricine. În schimb, vei putea să-ți faci o părere proprie – chiar și una negativă – despre ceea ce vezi, și vei putea afla mai multe despre intențiile, contextul și biografia autorilor citind textele de sală, care, de obicei, nu lipsesc și sunt, de asemenea, gratuite și la îndemână. Am cea mai mare încredere în lucrările care te fac să simți ceva, care îți dau o stare sau îți amintesc de ceva din tine, și despre care abia apoi citești și te informezi pentru a le înțelege mai bine. Cred totuși că nimeni nu trebuie convins să se apropie de artă, ci asta vine natural, în diferite forme și în diferite etape ale vieții. Let it happen 🙂

B. V: Daniela, suntem aici împreună să vorbim și despre cel mai mare târg de artă din România, RAD Art Fair. Cum a luat naștere acest eveniment care a reunit cele mai importante galerii de artă din țară și ce v-a motivat să vă uniți pentru a da viață acestei inițiative?

D. P.: Ideea unui târg de artă în România, cu galerii autohtone, plutea pur și simplu în aer de mult timp, dacă ne gândim că există aici mulți artiști valoroși și recunoscuți pe plan internațional, dar și numeroase galerii care participă de atâția ani la târguri de artă renumite din lume. Acum este un moment foarte bun pentru a începe acest demers, avem deja foarte multă experiență acumulată de noi, co-organizatorii, și încă ne mai putem dedica un timp considerabil acestui proces. Și, odată ce am hotărât că îl facem, lucrurile au mers firesc. Ni s-a alăturat majoritatea celor pe care i-am invitat alături, și am știut, pur și simplu, că oricâte momente de impas vor fi – și au fost! – acest proiect se va întâmpla așa cum ne-am propus, pentru că nevoia de un astfel de demers este prea mare. Suntem motivați de dorința de a construi ceva ce toată lumea și-a dorit să aibă aici, în România, de mulți ani. Însă niciodată, până acum, nu s-a putut realiza un eveniment anual care să construiască o piață de artă relevantă, democratică, reală. 

B. V: Aveți și premiere? Are târgul ceva inedit, care să atragă în mod special?

D. P.: Târgul în sine este o premieră, adunând 20 de galerii, de la cele… veterane, cu 20 de ani vechime, până la cele mai tinere, care au mai puțin de un an de la înființare, sau, dacă vreți, de la cele mai recunoscute internațional până la cele care acum se afirmă. Fiecare galerie va prezenta între doi și opt artiști în standurile proprii, dar și în zone comune, în care vor colabora pentru a expune împreună lucrări. Târgul va avea și o secțiune de sculpturi de mari dimensiuni, expuse în aer liber. Un Sculpture Park veritabil, întins pe 5.000 de metri pătrați în grădinile Caro, cu lucrări chiar și pe lac, dar și o selecție de sculpturi suspendate în aer, în spațiul generos din interior, în care se desfășoară târgul. RAD vine și cu un lounge amenajat, în care vor avea loc discuții, prezentări și un simpozion curatorial. Am pregătit un program de evenimente VIP, dar și petreceri pentru publicul larg, pentru că vrem să fie un loc de socializare după care să tânjești timp de un an, până la următoarea ediție. 🙂

B. V: Care crezi că este cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știe oricine despre artă?

D. P.: Arta contemporană există în foarte multe forme, poate vorbi despre teme foarte diferite, de la cele politice ori universale, până la cele mai personale. Astfel că, oricând te întâlnești cu ceva nou – fie că este o lucrare, un artist, o tehnică sau un stil –, lasă-te prins, fii curios, descoperă, și nu judeca neapărat prin prisma a ceea ce ai văzut până acum, prin prisma celor deja știute. Arta ar trebui să… te smulgă, să spunem așa, din tumultul vieții zilnice. Chiar și Pablo Picasso spunea că “arta șterge praful cotidianului de pe suflet”.

B. V: Răspundeți-mi toate trei: ce înseamnă pentru voi artă într-un singur cuvânt?

Suzana Vasilescu: Pasiune.

Daniela Pălimariu: Dragoste.

Catinca Tăbăcaru: Umanitate.

Cele mai citite știri

Exit mobile version