Actualitate
ASF retrage proiectul de plafonare a RCA
ASF a retras astăzi de pe ordinea de zi a Guvernului proiectul de plafonare a tarifelor RCA, anunțând că-l va reface după discuții cu jucătorii din piață.
Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern pentru a se realiza o nouă evaluare, iar când va fi gata proiectul va fi refăcut și reintrodus pe circuitul de avizare, a declarat, vineri, Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) și Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR) se opun proiectului de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru polițele RCA, principalul motiv fiind impactul negativ major pe care viitorul act normativ îl va avea asupra distribuției de asigurări, a consumatorilor și, totodată, asupra tuturor participanților la traficul rutier.
Membrii celor două asociații profesionale consideră că orice formă de îngrădire a concurenței, chiar și limitată în timp, nu poate decât să adâncească situația dificilă în care se află piața de asigurări RCA. Acest aspect este cu atât mai mult valabil în cazul acestui proiect care propune plafonarea comisioanelor de distribuție, prevedere care ignoră aspecte esențiale legate de prevederi legislative deja existente și omite să evalueze impactul asupra pieței de intermediere de asigurări și asupra consumatorilor.