Asigurări
Asigurările obligatorii, o necesitate în prevenirea dezastrelor din România: ”Trebuie să trecem la o nouă fază să mărim procentul lor
Numărul asigurărilor obligatorii pentru locuințe în România este extrem de scăzut, iar autoritățile sunt în căutarea unor soluții eficiente pentru a conștientiza populația cu privire la importanța lor. Acestea încearcă să evidențieze faptul că, în cazul unei calamități naturale, o astfel de asigurare poate fi crucială, oferind protecție financiară și sprijin pentru reconstruirea locuinței.
De Ziua Internațională a reducerii riscurilor la dezastre, Antena 3 CNN a adunat, la Conferința Națională România Inteligentă “Asigurările obligatorii de locuințe: Pilonul stabilității în fața dezastrelor”, importanți factori de decizie din ministere și instituții publice care, împreună cu PAID, societatea ce administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, au propus și găsit soluții pentru a gestiona cât mai bine riscurile și intervenția în caz de dezastre.
”Trebuie să ne gândim să trecem la o altă fază pe care să o implementăm și să mărim acest procent de asigurări. Este și o chestiune de educație, adică trebuie să facem mai mult și noi, ca autorități, dincolo de asiguratori, care ei, în percepția populației, fac o afacere, fac un exact business. Și oamenii așa privesc lucrurile. Când vedem și știrile, cu firme de asigurări care dispar, pleacă, te lasă cu ochii în soare, e un climat de nesiguranță pe care oamenii îl percep exact așa din acest punct de vedere”, a explicat primarul Brașovului, George Scripcaru.
Și Rareș Hopincă a vorbit despre importanța asigurărilor obligatorii în România.
”O să încep prin a spune faptul că în luna iulie a acestui an, în Sectorul 2, în zona Colentina, a avut loc un incendiu care a afectat nouă gospodării. Din aceste nouă gospodării, una singură era asigurată. Evident că pentru restul gospodăriilor, comunitatea locală, Consiliul Local ar trebui să intervină cu măsuri de sprijin pentru ca oamenii să își poată relua un ritm normal al vieții în cel mai scurt timp posibil. Sigur că acest lucru ar fi fost mult mai simplu și pentru autoritatea locală, dacă alături de aceste eforturi ar fi fost și un asigurător care să acopere partea legală din din costuri. Deci e o realitate concretă cu care ne-am confruntat în luna iulie a acestui a acestui an”, a explicat el.
”Dincolo de acest aspect, mă uitam la cifre care situează Bucureștiul, alături de Brașov, pe un onorant loc doi în ceea ce privește încheierea acestor polițe obligatorii de asigurare. Dar la polul opus, am văzut o serie de județe unde cred eu că problema principală nu e neapărat legată de educație. Sigur că și educația și informarea sunt factori extrem, extrem de importanți, dar cred eu că, în primul rând, veniturile oamenilor sunt de natură să-i împiedice să facă o serie de cheltuieli, printre care, din păcate, și aceste asigurări”, a mai spus Rareș Hopincă în cadrul Conferinței Naționale România Inteligentă “Asigurările obligatorii de locuințe: Pilonul stabilității în fața dezastrelor”.