Despăgubirile achitate anul trecut de companiile membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) pentru acoperirea prejudiciilor produse de incendii asupra locuinţelor au depăşit 63,3 milioane lei, circa 13 milioane euro, conform unui comunicat al organizaţiei.
Această valoare este cu 46% mai mare faţă de nivelul din 2022 şi cu 150% peste cel din 2021. Conform analizei efectuate la nivelul asociaţiei, tot riscul de incendiu este cel care a generat şi primele 10 cele mai mari dosare de daună achitate în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe. Doar pentru aceste cazuri de daună, companiile de asigurări au achitat despăgubiri de circa 12 milioane lei (2,4 milioane euro).
„În fiecare zi, 19 incendii afectează locuinţele românilor. Totodată, incendiul rămâne riscul care provoacă cele mai importante daune locuinţelor noastre, cu valori alarmante ale prejudiciilor. În acest context, este important de ştiut că o poliţă facultativă de asigurare a locuinţei ne poate proteja financiar de urmările acestor dezastre”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.
În România, riscul de incendiu este acoperit de asigurările facultative emise pentru locuinţele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc. De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor sau avariile panourilor fotovoltaice.
„Numărul incendiilor este într-o continuă creştere, iar severitatea daunelor produse este mai mult decât evidentă. Poate că şi acum, înaintea sezonului estival, ar trebui să ne întrebăm cât de bine pregătiţi suntem pentru a face faţă unui incendiu care ne-ar afecta locuinţa şi să luăm cea mai bună decizie pentru a fi #sigurACASĂ”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri şi Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.
Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.