Actualitate
AstraZeneca cumpără compania biofarmaceutică Fusion Pharmaceuticals, pentru aproximativ 2 miliarde de dolari în numerar
AstraZeneca a anunţat marţi că va cumpăra compania biofarmaceutică Fusion Pharmaceuticals, pentru aproximativ 2 miliarde de dolari în numerar, deoarece producătorul de medicamente anglo-suedez pariază pe tratamentele de ultimă generaţie pentru cancer, transmite CNBC.
Acordul este al doilea al AstraZeneca în această lună, după ce săptămâna trecută a convenit să cumpere Amolyt Pharma, pentru 1,05 miliarde de dolari, pentru a-şi consolida portofoliul de tratamente a unor boli rare.
Producătorul de medicamente va plăti 21 de dolari pe o acţiune Fusion, o primă de peste 97% faţă de preţul de închidere al titlurilor companiei listate în SUA.
Fusion dezvoltă radioconjugate (RC) de ”generaţia următoare” pentru a trata cancerul.
RC furnizează un izotop radioactiv direct celulelor canceroase prin direcţionarea precisă, folosind molecule, şi au apărut ca o modalitate promiţătoare în tratamentul cancerului în ultimii ani, a spus AstraZeneca.
Cel mai avansat program al Fusion este FPI-2265, care se află în prezent într-un studiu clinic de mijloc pentru a trata pacienţii cu cancer de prostată metastatic, rezistent la castrare.
”Între 30 şi 50% dintre pacienţii cu cancer de astăzi primesc radioterapie la un moment dat în timpul tratamentului, iar achiziţia Fusion promovează ambiţia noastră de a transforma acest aspect al îngrijirii cu radioconjugate de generaţie următoare”, a declarat Susan Galbraith, vicepreşedinte executiv, Cercetare şi Dezvoltare în Oncologie la AstraZeneca.
Radioterapia şi chimioterapia au fost pilonii de bază ai tratamentului cancerului de zeci de ani.
AstraZeneca a lucrat la alte abordări, pentru a dezvolta tratamente mai ţintite pentru cancer, inclusiv conjugaţii anticorp-medicament (ADC) şi RC.
Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat pentru prima dată ADC-urile în 2000 şi radioconjugatele în 2018.
AstraZeneca va plăti, de asemenea, un drept de valoare contingentă netransferabil de 3 dolari pe acţiune, ducând valoarea tranzacţiei combinate la aproximativ 2,4 miliarde dolari.
Fusion a anunţat în ianuarie că s-a aliniat la FDA cu privire la protocolul său de Faza 2/3 pentru FPI-2265, cu un studiu de fază 3, estimat să înceapă în 2025.