Actualitate
Austria anunţă că este de acord cu aderarea deplină a Bulgariei şi României la Schengen
Austria renunţă la dreptul său de veto în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie Schengen, a anunţat luni ministrul de interne Gerhard Karner, deschizând calea pentru ca miniştrii de interne ai Uniunii Europene să aprobe această măsură în cadrul unei reuniuni care va avea loc joi, relatează Reuters.
„Putem face următorul pas la Consiliul UE (Justiţie şi Afaceri Interne)”, a declarat ministrul de interne Gerhard Karner într-un comunicat emis de ministerul său.
„După ‘Schengen Air’, ‘Schengen Land’ este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că insistenţele Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de imigranţi prinşi în apropierea frontierei Austriei cu Ungaria, cea mai comună rută de intrare în ţară.
„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus Karner, citând un bilanţ de 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.
România şi Bulgaria, ambele membre ale UE şi NATO, au intrat doar parţial în Schengen în luna martie, cu graniţele martime şi aeriene, în urma unui acord cu Austria, care s-a opus iniţial aderării lor pe motiv că trebuie să facă mai mult pentru a preveni imigraţia ilegală.
În timp ce controalele la frontierele aeriene şi maritime dintre cele două ţări şi celelalte 27 de ţări din zona de călătorie Schengen au fost ridicate, negocierile cu Austria privind desfiinţarea controlelor şi la graniţele terestre au continuat pe parcursul anului 2024.
Potrivit cotidianului Kleine Zeitung, ministrul de interne Gerhard Karner îşi va anunţa miercuri decizia în parlament. „Austria s-a impus cu o politică europeană dură, dar constructivă, pentru a face ţara noastră şi Uniunea Europeană mai sigure”, a explicat Karner. Doi ani de „negocieri dure, dar constructive” au culminat cu un alt punct important, pachetul privind protecţia frontierelor.
În urmă cu doi ani, Austria şi Ţările de Jos nu au fost de acord cu extinderea spaţiului Schengen la România şi Bulgaria.
În urma unei reuniuni de lucru care a avut loc la Budapesta la 22 noiembrie, Karner l-a informat pe cancelarul federal Karl Nehammer cu privire la situaţia actuală, scrie Die Presse „Protecţia frontierelor externe va fi consolidată, frontierele interne vor continua să fie controlate, iar migranţii nu vor mai fi lăsaţi să treacă”, a subliniat Karner.
În urma acestui pachet de măsuri privind protecţia frontierelor, următorul pas poate fi făcut în coordonare cu cancelarul la Consiliul UE de joi, unde aderarea la Schengen a României şi Bulgariei se va afla pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de interne.
Hannes Heide, eurodeputat social-democrat şi membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din PE, s-a declarat mulţumit „că impulsul pozitiv la nivelul UE a zdruncinat în sfârşit poziţia rigidă a ÖVP” (partidul conservator al cancelarului Nehammer şi al ministrului Karner). El a spus că sunt „veşti bune pentru România, Bulgaria, dar şi pentru Austria!”
Helmut Brandstätter, liderul delegaţiei NEOS (partid austriac de centru) în Parlamentul European, s-a declarat, de asemenea, mulţumit de faptul că s-a renunţat la veto. Acest veto nu numai că a fost „nedrept”, dar a şi „afectat masiv companiile austriece şi a arătat că populismul nu aduce niciodată soluţii”.