Actualitate
Autostrăzile A7 și A8, finanțate prin programul SAFE. De ce termenul de 30 mai 2026 nu condiționează semnarea contractelor
Termenul de 30 mai 2026, prezentat ca o limită absolută pentru semnarea contractelor de achiziții finanțate prin programul european SAFE, inclusiv pentru cele 9 loturi ale autostrăzilor A7 și A8, nu are legătură cu cele două proiecte de autostradă. O analiză a Regulamentului (UE) 2025/1106 și a legislației române de implementare arată că această prezentare este eronată, iar România nu pierde finanțarea SAFE dacă atribuirea contractelor are loc ulterior acestei date.
Regulamentul european reglementează două categorii distincte de achiziții finanțate prin instrumentul SAFE.
Prima categorie, achizițiile efectuate de un singur stat membru, este o ipoteză tranzitorie cu caracter excepțional și este singura supusă termenului de 30 mai 2026.
A doua categorie, achizițiile în comun, reprezintă regula generală a programului și presupune participarea a cel puțin două state, dintre care unul beneficiar SAFE, alături de un alt stat membru, un stat SEE-AELS sau Ucraina.
Pentru această a doua categorie, Regulamentul european nu instituie un termen-limită pentru semnarea contractelor.
Cele 9 loturi ale autostrăzilor A7 și A8 fac parte din același proiect unitar, derulat ca achiziție în comun cu participarea României, Ucrainei și Republicii Moldova. A7 și A8 sunt componente esențiale ale coridorului european de transport și mobilitate militară către granița estică a Uniunii, iar implicarea Ucrainei și a Republicii Moldova reflectă caracterul lor strategic regional.
Prin chiar configurația sa, proiectul intră în regimul general al achizițiilor în comun și nu sub incidența derogării din care provine termenul de 30 mai 2026.
Ordonanța de urgență 62/2025, aprobată de Parlament prin Legea 4/2026 și completată ulterior prin Ordonanța de urgență 21/2026, confirmă această distincție. Legea română prevede expres că, în cazul în care o procedură ar fi încadrată drept achiziție individuală și nu ar fi finalizată până la 30 mai 2026, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia un contract în regim de achiziție în comun până la 31 decembrie 2027.
Cu alte cuvinte, atât textul european, cât și legea internă converg către aceeași concluzie: finanțarea nu se pierde, iar termenul real de care depinde eligibilitatea contractelor noastre este 31 decembrie 2027.
În acest context, miza nu este respectarea unui termen care, juridic, nu este aplicabil, ci calitatea procedurilor de atribuire și capacitatea reală a constructorilor selectați de a finaliza lucrările.
Autostrăzile A7 și A8 reprezintă investiții de miliarde de euro, cu execuție pe parcursul mai multor ani și cu impact major asupra dezvoltării economice a întregii regiuni.
Atribuirile efectuate sub presiunea unei urgențe artificial create, pe baza unui termen care nu se aplică, generează riscuri semnificative: blocaje pe șantier, costuri suplimentare suportate din bugetul public, întârzieri în recepția lucrărilor.
Selectarea unor constructori capabili, prin proceduri corecte și transparente, este singura garanție că proiectul autostrăzilor A7 și A8 va fi finalizat la timp, la calitate și la costuri rezonabile.