Banca Naţională a României (BNR) a aprobat achiziţionarea, în mod direct, de către Dan Ostahie (90,10%) şi societatea Real Estate SRL (9,89%), a unei participaţii de 100% din capitalul social şi din drepturile de vot în cadrul Porsche Bank România SA.
Potrivit acordului dintre Porsche Bank AG şi Dan Ostahie, vânzătorul se angajează să transfere dreptul de proprietate asupra acţiunilor băncii, iar cumpărătorul se angajează să preia activitatea pe baza bilanţului la data efectuării tranzacţiei.
Conform unui comunicat al cumpărătorului, transmis miercuri AGERPRES, acordul nu prevede transferul mărcii „Porsche Bank” sau a dreptului de utilizare a acesteia. Noua denumire comercială a băncii va fi „Credex Bank”.
Tranzacţia va fi definitivată până la sfârşitul lunii iulie 2024, iar banca va rămâne operaţională atât până la acel moment, cât şi după preluarea de către noul acţionar, precizează sursa citată.