Actualitate

Banca Naţională a Ungariei a decis a 15-a reducere consecutivă a dobânzii de referinţă

Posted on

Foto: iStock

Banca Naţională a Ungariei (NBH) a redus marţi dobânda de politică monetară, cu 25 de puncte de bază, până la 6,75%, aşa cum se aşteptau majoritatea economiştilor intervievaţi de Reuters, care văd un spaţiu de manevră limitat pentru noi reduceri în a doua jumătate a anului, după 15 decizii consecutive de scădere a costului creditului.

Începând din luna mai 2023 şi până în prezent, Banca Naţională a Ungariei a redus dobânda de bază cu 1.125 de puncte de bază, aducând-o la acelaşi nivel cu dobânda de politică monetară din România.

Nouă din cei 17 economişti intervievaţi de Reuters săptămâna trecută au declarat că mizează pe o reducere de 25 de puncte de bază a celei mai mari dobânzi de politică monetară din UE iar opt au spus că NBH va opta pentru menţinerea statu quo-ului.

„Piaţa valutară este îngrijorată că „porumbeii” de la NBH ar putea cere noi reduceri de dobândă în acest an sau că Guvernul ar putea face presiuni pentru reducerea costului creditului, având în vedere continua încetinire a economiei reale”, a declarat Antje Praefcke, economist la Commerzbank.

În jurul orei 12:07 GMT, forintul ungar, a doua cea mai slab performantă monedă din Europa Centrală în acest an, după coroana cehă, se tranzacţiona la un curs de 390,35 forinţi pentru un euro, o depreciere uşoară faţă de cursul de 390,15 forinţi pentru un euro înainte de anunţul NBH.

Precedentele deprecieri ale forintului au forţat banca centrală să reducă de urgenţă costului creditului, în luna octombrie 2022.

Săptămâna trecută, viceguvernatorul NBH, Barnabas Virag, a lăsat deschisă calea fie pentru o reducere de dobândă, fie pentru menţinerea statu quo-ului, însă economiştii au apreciat că inflaţia sub aşteptări şi recenta apreciere a forintului ar putea înclina balanţa în favoarea unei reduceri de dobândă.

Inflaţia de bază în Ungaria, care în primul trimestru a trecut de 25%, cel mai ridicat nivel din UE, a scăzut peste aşteptări până la 3,7% în luna iunie, de la un nivel de 4% în mai.

Chiar şi aşa, analiştii spun că spaţiul de manevră pentru noi reduceri de dobândă este unul limitat, şi prognozează că dobânda de bază va ajunge la 6,5% la finele lui 2024, ceea ce ar sugera doar o reducere de 25 de puncte de bază pe parcursul celui de-al doilea semestru.

Cele mai citite știri

Exit mobile version