Bănci

Banca Rusiei a majorat dobânda de politică monetară cu 200 de puncte de bază

Posted on

Foto: iStock

Banca Rusiei a majorat vineri dobânda de politică monetară cu 200 de puncte de bază, până la 18%, în contextul în care se confruntă cu o inflaţie ridicată şi o economie supraîncălzită, decizia de astăzi ducând costul creditului la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, transmite Reuters.

De asemenea, instituţia a revizuit în sus şi ţinta de inflaţie pe 2024, până la un interval cuprins între 6,5% şi 7%. Totuşi, Banca Rusiei se aşteaptă ca inflaţia să scadă anul viitor până la 4% – 4,5%, în linie cu ţinta de 4%.

Pieţele financiare se aşteptau la o majorare semnificativă a costului creditului, conform rezultatelor unui sondaj efectuat de Reuters în rândul economiştilor, chiar dacă în rândul elitei ruseşti au existat voci care au cerut o abordare mai blândă.

În urma decizie de astăzi, dobânda de politică monetară practicată de Banca Rusiei este la cel mai ridicat nivel de după luna aprilie 2022. Imediat după ce Kremlinul a trimis trupe în Ucraina, în luna februarie 2022, Banca Rusiei a majorat, în regim de urgenţă, dobânda de bază până la 20%.

„Inflaţia a accelerat şi evoluează la un nivel semnificativ peste prognoza din aprilie a Băncii Rusiei. Creşterea cererii interne depăşeşte în continuare capacităţile de majorare a ofertei de bunuri şi servicii. Pentru ca inflaţia să înceapă să scadă din nou, politica monetară trebuie înăsprită în continuare”, a informat instituţia într-un comunicat de presă.

Guvernatorul Elvira Nabiullina are programată o conferinţă de presă începând cu ora 12:00 GMT.

În a doua jumătate a anului trecut, Banca Rusiei a majorat costul creditului cu 850 de puncte de bază, inclusiv printr-o majorare neprogramată decisă în luna august 2023, după ce cursul de schimb al rublei a trecut pragul de 100 de unităţi pentru un dolar, iar Kremlinul a ordonat înăsprirea politicii monetare.

Inflaţia în Rusia, principalul motiv de îngrijorare al băncii centrale, a coborât la 7,4% în 2023, de la 11,9% în 2022. În prezent indicele preţurilor de consum este de 9,18%, iar economiştii se aşteaptă să rămână cu mult peste ţinta de 4% a băncii centrale în acest an.

Cele mai citite știri

Exit mobile version