Bănci

Băncile ungare critică o decizie a guvernului care le impune să contribuie la ”un fond de apărare” a ţării

Posted on

Foto: iStock

Băncile ungare au declarat marţi că măsurile care le impun să contribuie la ”un fond de apărare” a ţării le-ar afecta capacitatea de a da împrumuturi, respingând acuzaţiile guvernamentale conform cărora ar fi exploatat războiul din Ucraina pentru a obţine profituri suplimentare, transmite Reuters.

Guvernul a anunţat luni că va finanţa un fond de apărare prin păstrarea taxelor excepţionale existente asupra comercianţilor cu amănuntul şi companiilor multinaţionale, după acest an, în loc să le elimine treptat, aşa cum se aştepta anterior.

De asemenea, va impozita tranzacţiile în valută ale băncilor şi va majora tarifele pe tranzacţii.

O accelerare a inflaţiei, determinată parţial de creşterea preţurilor combustibililor, rezultată din sancţiunile occidentale impuse energiei ruse din cauza invaziei Ucrainei de către Moscova din 2022, a dus la profituri mai mari pentru băncile private, deoarece banca centrală – împreună cu altele din Europa – a mărit ratele dobânzilor pentru a limita tendinţa.

Cu toate acestea, Asociaţia Bancară din Ungaria a declarat că băncile nu obţin profituri suplimentare ca urmare a oricărei decizii de afaceri deliberate determinate de războiul din Ucraina, cu care Ungaria are graniţă în est, şi că măsurile planificate ar afecta sectorul bancar.

Imprevizibilitatea unei serii de sarcini şi măsuri guvernamentale limitează sever capacitatea de creditare a sectorului bancar, competitivitatea internaţională şi rolul de stimulare”, au spus bancherii.

Inflaţia din Ungaria a depăşit cu mult creşterea preţurilor în alte părţi din Uniunea Europeană, din cauza creşterii costurilor energiei, precum şi a intervenţiilor guvernamentale ineficiente pentru a controla preţurile, au spus analiştii.

Guvernul a impus taxe excepţionale companiilor mari pentru a-şi consolida bugetul în 2022.

Deficitul bugetar al Ungariei este cu mult peste limitele UE, în medie de aproape 7% din producţia economică, în ultimii patru ani.

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a spus că, având în vedere condiţiile actuale ”pe timp de război”, este nevoie de un fond de apărare, dar nu a explicat la ce vor fi folosite veniturile din taxele suplimentare asupra profiturilor companiilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version