Bani din cer

Austeritatea nu e bună. Se taie de peste tot, iar în aer plutește un pesimism apăsător. Și, cum bine știm, pesimismul dăunează grav economiei. Totuși, austeritatea nu e cel mai rău lucru posibil. Mai rău e să cheltuiești în neștire bani pe care nu-i ai. Da, Guvernul trecut a urcat impozitele și taxele, iar mediul privat a simțit-o pe pielea lui. Partea bună e că a mai strâns cureaua – nu chiar atât cât arată cifra machiată a deficitului, dar suficient cât să se vadă diferența față de anii de huzur. Dacă tăierile ar fi venit la pachet cu niște reforme, ar fi fost cu totul altă mâncare de pește. Dar ce a fost a fost.

Acum, noul Guvern are toate șansele să arate că a învățat lecția: că nu mai aruncă banii pe fereastră, că se apucă serios de reforme și că măsoară de trei ori înainte să taie o dată. Mi-e teamă că nu se va întâmpla. Din păcate, la capitolul ăsta am un palmares excelent: după o primă deziluzie, în tinerețe, n-am mai greșit nicio evaluare a vreunui guvern sau om politic. Scenariul meu e sumbru: reformele vor rămâne pe hârtie, iar pomenile de tot felul vor fi plătite din impozite și taxe mai mari. Sau, și mai rău, din altele noi-nouțe.

Anul viitor nu mai plouă cu bani europeni, iar statul român se împrumută tot mai greu și tot mai scump. Așa că mă aștept să revină pe masă discuțiile despre un nou impozit minim pe cifra de afaceri – și nu doar pentru companiile foarte mari. Mă aștept și la propuneri de introducere a impozitului progresiv. Numai că România nu are capacitatea administrativă să gestioneze așa ceva, iar efectul benefic al cotei unice – care, de fapt, nu e chiar atât de unică, dar asta e altă poveste – s-a văzut cu ochiul liber în economie. Cred că va continua și tendința ultimilor ani: biruri tot mai grele pe umerii celor care muncesc și produc, ajutoare generoase pentru cei care nu vor să muncească. Mai cred că vom avea o adevărată inflație de ajutoare de stat, împărțite, ca de obicei, nu tocmai transparent. Ce-i drept, ajutorul de stat nu e neapărat un lucru rău – și în Europa a devenit o regulă –, dar diavolul se ascunde, ca întotdeauna, în detalii.

Revenind la oile noastre, mă aștept la vremuri grele și pentru că, deși nimeni n-o spune oficial, România e în criză. Guvernul trebuie să rezolve ecuația stagflației și, pe deasupra, problema deficitelor. Asta nu-i lasă prea mult loc de manevră, iar orice exces riscă să arunce economia în aer.

Totuși, vreau să închei într-o notă optimistă. Dacă își dorește, acest Guvern poate veni cu o schimbare de paradigmă și poate reforma, în sfârșit, statul. Are oameni care știu cum se învârt rotițele, are influență în instituții și are pârghiile pentru schimbări reale, de care să beneficieze toți românii – de la administrație până la educație și sănătate. Ba, mai mult, cred că are și interesul s-o facă. Sper doar să vadă asta și noii miniștri. Pentru că, oricât s-ar uita în sus, bani din cer nu (mai) pică.