Actualitate

Barbu: Marea Neagră are particularități care trebuie recunoscute și integrate în deciziile europene

Posted on

Marea Neagră are particularități ce trebuie recunoscute și integrate în deciziile europene și cred că viitorul politicii europene în domeniul pescuitului trebuie construit pe un echilibru real între sustenabilitate, competitivitate și nevoile comunităților costiere, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, la întrevederea bilaterală cu comisarul european pentru pescuit și oceane, Costas Kadis, aflat în vizită oficială în România.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, întâlnirea a avut loc în contextul angajamentului comisarului de a vizita comunitățile costiere și de a avea dialoguri directe cu toți actorii implicați la nivel local.

Comisarul Kadis și ministrul Barbu au abordat principalele priorități ale Uniunii Europene în domeniile pescuitului și acvaculturii, inclusiv viitorul Politicii Comune în domeniul Pescuitului, Cadrul Financiar Multianual post-2027 și dezvoltarea economiei albastre.

Un punct central al întrevederii l-a constituit specificul Mării Negre, România susținând necesitatea unei abordări echilibrate, care să reflecte realitățile regionale și să asigure condiții corecte de competiție.

De asemenea, ministrul Florin Barbu a evidențiat necesitatea unei abordări integrate și simplificate, bazate pe date și adaptate specificului fiecărui bazin maritim, care să permită dezvoltarea sustenabilă și competitivă a sectorului. Un accent deosebit a fost pus pe acvacultură și procesare, ca piloni esențiali pentru creșterea valorii adăugate, dezvoltarea comunităților costiere și consolidarea securității alimentare.

‘Cred că viitorul politicii europene în domeniul pescuitului trebuie construit pe un echilibru real între sustenabilitate, competitivitate și nevoile comunităților costiere. Avem nevoie de politici bazate pe date, dar și de soluții adaptate specificului fiecărui bazin maritim. Marea Neagră are particularități care trebuie recunoscute și integrate în deciziile europene. În același timp, dacă vrem un sector rezilient, trebuie să investim mai mult în acvacultură, procesare și în lanțul valoric, astfel încât să creștem valoarea produselor și să reducem dependența de importuri’, a declarat ministrul Agriculturii, citat în comunicat.

În cadrul discuțiilor, ministrul român a subliniat și importanța asigurării unui cadru financiar adecvat și predictibil, precum și a unor instrumente flexibile care să sprijine investițiile și modernizarea sectorului.

Totodată, România și-a reafirmat rolul de partener activ în implementarea politicilor europene, inclusiv prin contribuția la colectarea datelor și consolidarea mecanismelor de control, în sprijinul unei gestionări responsabile a resurselor piscicole.

La rândul său, comisarul Kadis a apreciat că România este un partener important în regiunea Mării Negre.

‘România este un partener important în regiunea Mării Negre și apreciez angajamentul său pentru o gestionare sustenabilă a resurselor piscicole și pentru dezvoltarea acvaculturii. Dialogul de astăzi confirmă importanța unei abordări bazate pe date, adaptată specificului regional și necesitatea de a sprijini comunitățile costiere în tranziția către un sector mai rezilient și competitiv. Vom continua să lucrăm împreună pentru a asigura un cadru european coerent care să susțină atât viitorul economic, cât și sustenabilitatea sectorului pescuitului’, a transmis oficialul european.

Cele mai citite știri

Exit mobile version