Actualitate

Barbu: Vreau ca românii să aibă acces la produse de calitate, la preţuri corecte, suportabile

Posted on

Foto: iStock

Practica marilor lanţuri comerciale de a oferta produsele producătorilor români la preţuri care le fac extrem de necompetitive în raport cu produsele marcă proprie ale reţelei comerciale respective ar trebui analizată de Consiliul Concurenţei pentru a stabili dacă nu cumva îmbracă forma unei practici comerciale neloiale faţă de cei care produc româneşte, a scris, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook.

„Ca ministru al Agriculturii îmi doresc ca pe rafturile magazinelor să ajungă cât mai multe produse româneşti, la preţuri corecte, atât pentru cei care le produc cât şi pentru cei care le consumă. Şi da, îmi doresc ca aceste produse să fie la un preţ cât mai mic, pentru că nu pot accepta profiturile speculative făcute pe seama românilor! Am ridicat astăzi, în cadrul unei dezbateri, o problemă pe care mi-au semnalat-o în repetate rânduri producătorii români: produsele lor sunt ofertate de marile lanţuri comerciale la preţuri care le fac extrem de necompetitive în raport cu produsele marcă proprie ale reţelei comerciale respective. Consider că această situaţie trebuie analizată de Consiliul Concurenţei pentru a stabili dacă nu cumva îmbracă forma unei practici comerciale neloiale faţă de cei care produc româneşte”, a notat Barbu.

Ministrul a subliniat că doreşte ca românii să aibă acces la produse de calitate la preţuri corecte.

„Faptul că pe rafturile magazinelor produsele alor noştri sunt vândute la un preţ dublu faţă de produsele marcă proprie, în condiţiile în care materia primă şi procesarea sunt absolut identice, ne obligă să acţionăm! Şi ca să fie clar şi pentru amatorii de senzaţional: NU am spus niciodată că îmi doresc să elimin de pe piaţă alimentele ieftine. Vreau ca românii să aibă acces la produse de calitate, la preţuri corecte, suportabile!”, a adăugat Barbu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version