Analize
Barometrul chiriilor din București. În ce cartiere sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente de închiriat
Platforma imobiliare.NET a realizat un barometru al chiriilor din București, un raport complet pentru garsoniere, apartamente cu 2,3 și 4 camere listate spre închiriere în luna martie a acestui an. Analiza vizează peste 11.000 de oferte de închiriere din 50 de zone de locuit din Capitală. Pe lângă cartierul în care se regăsesc imobilele, analiza ține cont și de anul construcției, confort, compartimentare și dotările interioare. Raportul imobiliare.NET ia în calcul prețul mediu de închiriere al locuințelor listate pe platformă în luna martie 2023. Indiferent de tipul de locuință, chiriile medii ale garsonierelor și apartamentelor aflate în zonele din nordul Bucureștiului sunt chiar și de 3 ori mai mari față de cele din sudul orașului!
Nord versus Sud, un război pierdut dinainte
Cea mai mare diferență este în cazul apartamentelor cu 4 camere, unde chiria unei locuințe din cartierul Aviației este cu peste 300% mai mare față de una similară din Drumul Taberei. Astfel, din datele colectate de imobiliare.NET rezultă că cele mai scumpe chirii sunt în zonele Pipera, Aviației și Floreasca, în timp ce la polul opus, cele mai accesibile chirii sunt în cartierele Berceni, Ghencea, Drumul Taberei și Giurgiului.
Garsoniere
Cele mai mari chirii pentru o garsonieră sunt în zona Pipera, unde prețul mediu ajunge la 425 euro lunar, urmată de cartierele Aviației (401 euro) și Floreasca (389 euro).
La polul opus, cele mai accesibile chirii pentru o garsonieră sunt în sudul și vestul Bucureștiului. În zona Berceni, chiria lunară este de 292 euro, în Ghencea 280 euro, iar cel mai mic preț este în zona Brâncoveanu, cu 277 euro.
Apartamente cu 2 camere
În cazul apartamentelor cu 2 camere, cele mai scumpe chirii medii sunt tot în zona de nord, cartierele Primăverii și Herăstrău, 661 euro, respectiv 650 de euro. La polul opus, cele mai mici chirii sunt în sudul orașului, Berceni (368 euro), Rahova (360 euro), Ghencea (360 euro) și Giurgiului, unde chiria scade până la 348 de euro lunar.
Apartamente cu 3 camere
Datele imobiliare.NET arată că în luna martie cele mai ridicate chirii pentru un apartament cu 3 camere sunt în zona Herăstrau (1.046 de euro). Urmează Floreasca (966 euro) și Aviatorilor (944 euro), cu chirii de peste 900 de euro lunar. Cele mai accesibile locuințe cu 3 camere, de închiriat, sunt tot în sudul orașului, dar și în est. În Pantelimon și Fundeni, chiria este de aproximativ 440 euro lunar, în timp ce Brâncoveanu și Giurgiului sunt singurele zone unde chiriașii pot găsi locuințe cu mai puțin de 400 euro lunar (394 euro, respectiv 385 euro).
Apartamente cu 4 camere
Diferențele de preț cele mai mari sunt în cazul chiriei pentru un apartament de 4 camere, cele din nordul Bucureștiului fiind de 3 ori mai mari decât cele din sud și vest! De exemplu, datele colectate de imobiliare.NET arată că cea mai scumpă zonă pentru a închiria o locuință cu 4 camere este Aviației, unde chiria medie lunară ajunge la 1.372 euro. În schimb, Titan (460 euro) și Drumul Taberei (454 euro) sunt în coada acestui clasament.
Nu doar zona contează, ci și anul și compartimentarea
Barometrul imobiliare.NET ține cont și de caracteristicile fizice ale locuințelor, nu doar de zona în care se află. Datele analizează mai multe segmente, precum anul construcției, confort (I sau II), compartimentare (decomandat sau semidecomandat) și dotări interioare (mobilat sau nemobilat).
Astfel, o garsonieră se închiriază în București, în medie, cu 328 de euro lunar. Tariful mediu scade până la 255 de euro pentru confort II, în timp ce o garsonieră nouă, construită după 2010, cu dotări de lux are o chirie medie de 357 de euro lunar.
Pentru un apartament de 2 camere, un chiriaș din București plătește lunar, în medie, 447 de euro. În schimb, dacă este confort II, chiria scade până la 359 de euro lunar.
În cazul locuințelor cu 3 camere, chiria medie lunară este de 586 de euro. Prețul crește însă cu aproape 180 de euro dacă este un apartament cu dotări de lux și ajunge la 764 euro lunar.
Cele mai mari diferențe se înregistrează la apartamentele cu 4 camere. Chiria medie este de 830 de euro lunar, dar scade aproape la jumătate dacă este un apartament confort II (473 euro).
Barometrul a fost realizat pe baza colectării datelor de la 11.046 de oferte postate pe platforma imobiliare.NET în luna martie a acestui an.