Bănci
BCE este aproape de a aproba preluarea Commerzbank de către UniCredit
Banca Centrală Europeană (BCE) înclină către aprobarea ofertei UniCredit SpA de preluare a grupului german Commerzbank AG, se arată într-un document intern în care își prezintă punctul de vedere preliminar asupra încercării băncii italiene de a crea unul din cei mai mari creditori europeni, transmite Reuters.
Deși instituția de la Frankfurt a constatat că ”nu există motive pentru a obiecta”, se arată în document, BCE se așteaptă la o integrare ”dificilă și de lungă durată”, autoritățile de supervizare din Germania solicitând ”o strategie de temperare” pentru a obține sprijinul Commerzbank, precum și verificări complexe ale bilanțului UniCredit.
Documentul, analizat de Reuters, a fost prezentat luna trecută Consiliului de supervizare al BCE, care va discuta și cu autoritățile naționale de reglementare înainte de decizia finală. Aceasta va fi apoi ratificată de Consiliul guvernatorilor BCE.
Purtătorii de cuvânt ai BCE, ai BaFin (Autoritatea de reglementare financiară din Germania), UniCredit și Commerzbank nu au dorit să facă declarații privind documentul.
UniCredit deține o participație de aproximativ 48% în Commerzbank printr-o ofertă ostilă de 43 miliarde de euro, criticată de conducere, angajați și Guvernul german, deși recent opoziția s-a atenuat.
Aprobarea BCE, care și-a exprimat susținerea față de fuziunile transfrontaliere pentru a întări integrarea UE, ar înlătura principalul obstacol în calea tranzacției.
BCE a admis că sunt dificultăți, dar a concluzionat că acestea nu justifică blocarea tranzacției.
Guvernul de la Berlin nu va opri fuziunea sau preluarea Commerzbank de către UniCredit, dar nu aprobă modul în care se procedează, a afirmat luna trecută cancelarul german Friedrich Merz. ”Nu împiedicăm această fuziune sau preluare și nici nu am încercat vreodată să facem așa ceva. Întotdeauna am spus doar că maniera în care a fost vizată Commerzbank nu se bucură de aprobarea noastră”, le-a spus jurnaliștilor oficialul german.
Cu o participație de 12%, Guvernul german este al doilea mare acționar al Commerzbank după UniCredit și a respins oficial vânzarea acțiunilor sale către UniCredit.
Potrivit lui Merz, ”o parte importantă dintre acționarii Commerzbank au acceptat oferta UniCredit”, iar Executivul ”s-a simțit îndreptățit să pună sub semnul întrebării modelul de afaceri”.
Commerzbank are un rol vital în finanțarea economiei, în special a IMM-urilor (Mittelstand). ”Aș fi foarte reticent să văd că acest rol se va diminua în viitor. Într-o economie de piață, proprietarii decid structura pe care vor să o aibă, și nu politicienii”, a declarat Merz.
Dacă această majorarea a participației va fi aprobată de Banca Centrală Europeană, aceasta ar putea să permită UniCredit să fuzioneze în cele din urmă Commerzbank cu filiala sa germană HypoVereinsbank, achiziționată în 2005.