Finanțe personale

BCE: Inteligenţa artificială ameninţă salariile, nu locurile de muncă

Foto: iStock

Adoptarea rapidă a inteligenţei artificiale (AI) ar putea reduce salariile, dar până acum a creat, nu a distrus locuri de muncă, în special pentru tineri şi persoane cu înaltă calificare, potrivit unei cercetări a Băncii Centrale Europene publicate marţi, transmite Reuters.

Firmele au investit semnificativ în AI, astfel economiştii se străduie să înţeleagă impactul asupra pieţei muncii şi temerile opiniei publice privind viitorul locurilor de muncă. În acelaşi timp, angajatorii nu reuşesc să găsească angajaţi calificaţi, în pofida recesiunii care în mod normal atenuează presiunile de pe piaţa muncii

În studiul efectuat în 16 state europene, procentul din forţa de muncă în sectoarele expuse la AI a crescut, locurile de muncă pentru care sunt necesare calificări joase şi medii fiind în mare parte neafectate, în schimb au fost stimulate semnificativ slujbele pentru persoanele cu înaltă calificare, apreciază BCE.

Instituţia citează, de asemenea, „impactul negativ neutru sau slab” asupra câştigurilor şi avertizează că acesta ar putea creşte.

„Aceste rezultate nu echivalează cu o achitare. Tehnologiile AI continuă să fie dezvoltate şi implementate. Cea mai mare parte a impactului lor asupra pieţei muncii şi a salariilor – şi prin urmare asupra creşterii şi egalităţii – încă nu a fost văzut”, se arată în raport.

Concluziile diferă de precedentele „valuri tehnologice”, când informatizarea a dus la scăderea „ponderii relative a angajaţilor cu calificări medii, având ca rezultat o polarizare”.

Cele mai recente știri

To Top