Actualitate

BCE presează UE să evite întârzierile legislative cu privire la adoptarea monedei euro digitale

Posted on

Orice întârziere a Uniunii Europene în adoptarea monedei euro digitale, o versiune digitală a numerarului, ar lăsa continentul dependent de marile companii tehnologice non-europene, a avertizat vineri un înalt oficial de la Banca Centrală Europeană (BCE), informează AFP.

Într-un discurs pronunțat în Cipru, italianul Piero Cipollone, membru al comitetului executiv al BCE, a reiterat avantajele monedei euro digitale pentru cetățeni, comercianți și furnizori de plăți. De asemenea, Cipollone a apreciat drept ‘din ce în ce mai urgentă’ adoptarea unui cadru juridic pentru accelerarea proiectului, salutând în același timp inițiativele în curs ale băncilor private de extindere a sistemelor de plăți.

‘Orice întârziere a procesului legislativ riscă să rupă impulsul acestor eforturi comune publice și private’, a avertizat Cipollone. ‘Acest lucru ar crește și mai mult dependența noastră de sistemele internaționale de carduri și ar crește expunerea noastră la soluțiile de plată și monedele stabile ale marilor companii tehnologice non-europene’, a adăugat Cipollone.

BCE, care a început să studieze posibilitatea lansării propriei sale monede digitale în 2020, intenționează să lanseze faza pilot a proiectului în 2027, cu condiția adoptării unui cadru legislativ european în acest an.

Cipollone a salutat un ‘pas decisiv’ făcut recent de statele membre în adoptarea unei poziții comune cu privire la proiectul de regulament pentru euro digital. Mingea este acum în terenul Parlamentului European, care ‘discută în mod activ propunerea și se așteaptă să își adopte poziția în luna mai’, potrivit oficialului BCE.

‘Odată ce legislația va fi adoptată, standardele pentru euro digital pot fi finalizate și puse la dispoziția pieței’, a subliniat Cipollone.

Când comercianții își vor actualiza terminalele, acestea vor fi compatibile cu euro digital, permițând furnizorilor europeni ‘să își extindă serviciile și cazurile de utilizare’, potrivit lui Cipollone.

Între timp, băncile private, încă ezitante cu privire la un euro digital, dezvoltă soluții de plată precum Wero, de la compania EPI (European Payments Initiative), pentru a crea o alternativă europeană la giganții americani Mastercard, Visa și PayPal.

La finele anului trecut, cele 27 de guverne ale UE au convenit că își doresc un euro digital care să fie utilizabil oricând, oriunde, indiferent dacă utilizatorii sunt conectați la internet sau offline. Odată ce va finaliza negocierile cu Parlamentul European, BCE poate emite euro digital, despre care a estimat că ar putea fi operațional în 2029.

Cele mai citite știri

Exit mobile version