Bănci

BERD şi Raiffeisen finanţează construcţia şi exploatarea a două centrale solare în România

Foto: iStock

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat miercuri că împreună cu Raiffeisen Bank International oferă o finanţare de 110 milioane de euro pentru construirea şi exploatarea a două centrale solare fotovoltaice în sud-estul României, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 300 MW, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale.

Proiectele Iepureşti şi Ghimpaţi marchează creşterea încrederii în piaţa energiei regenerabile din România, ca urmare a modificării reglementărilor cheie pentru a sprijini programul ambiţios de energie verde al ţării. Proiectul se aşteaptă să genereze anual 386 GW/h de energie electrică regenerabilă, evitând aproximativ 160.000 de tone pe an de emisii de dioxid de carbon. Energia electrică produsă va fi vândută pe piaţa locală.

Beneficiarii proiectelor Iepureşti şi Ghimpaţi sunt RTG Solar Energy şi Solis Imperium, ambele fiind societăţi cu răspundere limitată înregistrate în România şi deţinute majoritar de OY Nofar Energy, o companie israeliană de energie regenerabilă listată la Bursa de Valori din Tel Aviv.

Un împrumut de 55 de milioane de euro la BERD, la care se adaugă 55 de milioane de la Raiffeisen Bank International, va fi acordat în două tranşe: una de 25 de milioane şi alta de 30 de milioane. Prima tranşă va fi parţial acoperită de o garanţie pentru riscul de primă pierdere, oferită de Uniunea Europeană prin programul InvestEU.

„Suntem încântaţi să sprijinim investiţiile Nofar Energy în energie regenerabilă în România, cu sprijinul garanţiei InvestEU. Aceste centrale solare vor creşte capacitatea de energie regenerabilă a României, susţinând ambiţia ţării de a adăuga o nouă capacitate regenerabilă de 11,9 GW până în 2030”, a declarat Grzegorz Zielinski, şeful Departamentului de Energie pentru Europa al BERD.

„Această realizare nu este doar o etapă importantă, ci reprezintă pasul firesc în călătoria continuă a Nofar către creştere şi excelenţă. Finalizarea cu succes a acestor proiecte va juca un rol crucial în susţinerea obiectivului ambiţios al României de decarbonizare, contribuind la un viitor mai verde pentru regiune”, a spus la rândul său Favi Stelian, director general la Nofar Energy România.

BERD este un susţinător esenţial al tranziţiei verzi a României, care nu doar că va îmbunătăţi mediul, dar va şi întări securitatea energetică a României în contextul războiului din Ucraina provocat de Rusia. Ambiţia tot mai mare a României în acest domeniu este fundamentată pe angajamentele UE stabilite prin iniţiativele Fit for 55 şi REPowerEU, care vizează creşterea producţiei de energie regenerabilă şi reducerea emisiilor nocive. În 2023, România s-a angajat să crească ponderea energiei regenerabile în consumul total de energie de la 24,3% în 2019 la un procent mai ambiţios de 36,2% până în 2030, prin adăugarea a 11,9 GW de capacitate regenerabilă nouă.

BERD, un lider în finanţarea climatică, a investit până în prezent 11 miliarde de euro în 524 de proiecte din România.

Cele mai recente știri

To Top