Actualitate
Birocraţia costă Germania până la 146 miliarde de euro pe an
Producţia economică a Germaniei înregistrează pierderi de până la 146 miliarde de euro pe an din cauza birocraţiei excesive, se arată într-un studiu publicat joi de Institutul Ifo, transmite Reuters.
Directorii se plâng de amploarea formalităţilor administrative – inclusiv procedurile îndelungate pentru aprobarea noilor companii, şi implementarea relativ lentă a digitalizării – în cea mai mare economie europeană, care din 2018 a avut o evoluţie sub cea a altor state din zona euro zone.
„Nivelul ridicat al costurilor cauzate de birocraţie ilustrează faptul că sunt necesare urgent reforme. Costurile sunt imense dacă nu se iau măsuri, în comparaţie cu potenţialul de creştere de pe urma reducerii birocraţiei”, a apreciat Oliver Falck, director în cadrul Ifo.
Ifo a identificat ţările care au adoptat reforme în vederea reducerii birocraţiei, analizând evoluţia lor în timp, şi a estimat că Germania are foarte mult de pierdut pentru că nu a luat măsuri similare.
„Dacă Germania ar prinde din urmă Danemarca în privinţa digitalizării administraţiei publice, producţia sa economică ar fi mai mare cu 96 miliarde de euro pe an”, a explicat Falck.
În septembrie, Guvernul Germaniei a adoptat o lege menită să reducă birocraţia, ca parte a pachetului de creştere cu 49 de măsuri, menit să revitalizeze PIB-ul.
Asociaţiile de afaceri au spus atunci că iniţiativa este în direcţia potrivită dar nu este suficientă pentru sporirea competitivităţii.
Cea mai mare problemă pentru afaceri este birocraţie, conform sondajelor efectuate în ultimii doi ani de toate Camerele de Comerţ şi Industrie.