Actualitate

BNR: Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu 24,926 miliarde euro, până la 168,812 miliarde euro

Posted on

Foto: iStock

Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu 24,926 miliarde euro, până la 168,812 miliarde euro, de la 143,886 miliarde euro la 31 decembrie 2022, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

”În perioada ianuarie – decembrie 2023, datoria externă totală a crescut cu 24,926 miliarde euro, până la 168,812 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 121,162 miliarde euro la 31 decembrie 2023 (71,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 22,8% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2023 nivelul de 47,650 miliarde euro (28,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,3% faţă de 31 decembrie 2022”, arată datele BNR.

În perioada ianuarie – decembrie 2023 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 22,694 miliarde euro, comparativ cu 26,040 miliarde euro în perioada ianuarie – decembrie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 2,990 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 204 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 9 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 143 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6,587 miliarde euro (comparativ cu 10,039 miliarde euro în perioada ianuarie – decembrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6,548 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 39 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,4% în perioada ianuarie – decembrie 2023, comparativ cu 17,9% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2023 a fost de 5,6 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2023 a fost de 97,4%, comparativ cu 82,4% la 31 decembrie 2022.

 

Cele mai citite știri

Exit mobile version