Bănci
BNR: Soldul creditului neguvernamental a crescut în noiembrie cu 0,6%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2023 cu 0,6% faţă de octombrie 2023 (evoluţie similară în termeni reali), până la nivelul de 384,233 miliarde de lei, conform datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României.
Creditul în lei, cu o pondere de 68,5% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,8%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,5% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,1% (0,03% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 5,4% (-1,2% în termeni reali), pe seama majorării cu 4% a componentei în lei (-2,5% în termeni reali) şi cu 8,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (7,5% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o creştere în luna noiembrie 2023 de 5,6% faţă de luna octombrie 2023, până la 194,596 miliarde de lei. În raport cu noiembrie 2022, acesta s-a majorat cu 13,1% (6% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lunii noiembrie 2023, un sold de 648,147 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 1,1% (evoluţie similară în termeni reali) faţă de luna octombrie 2023, iar în raport cu noiembrie 2022 s-a majorat cu 10,9% (3,9% în termeni reali).