Actualitate

Bogdan Chirițoiu: „Trebuie să avem companii românești mai mari, mai puternice, care să facă față concurenței din Europa”

Posted on

Lideri de top din mediul guvernamental, academic și din sectorul privat s-au reunit astăzi pentru a pune bazele unei strategii naționale ambițioase la conferința „Next Step 2025- Let’s Write the Future Together”. În cadrul evenimentului care și-a propus să abordeze temele cheie pentru viitorul economic și social al României, analizând pașii necesari pentru o dezvoltare durabilă și competitivă în următorii ani, președintele Consiliului Concurenței Bogdan Chirițoiu a semnalat că, în primul rând, România are nevoie de stabilitate politică.

Toți ne dorim un guvern stabil la anul. Ultimul guvern care a stat patru ani a fost Tăriceanu, din 2008 nu am mai avut un guvern care să stea până la capăt. Cred că guvernul stabil o să aibă mai puțini bani decât cele de până acum. Avem un acord de reducere a deficitului, reducem nu doar pentru că ne spun regulile europene, reducem și petru că e riscant pentru România. Dacă ne prinde o criză cum a fost cea din 2008, iar pățim ce s-a întâmplat în 2009-2010. Regulile sunt bune și pentru noi, nu poți să știi cum vor evolua lucrurile.

Având mai puțini bani, oamenii mai săraci trebuie să fie mai inteligenți. Cred că trebuie să țintim mai bine cheltuielile. Aici mă uit la zona de ajutoare de stat, care sunt destul de mari. România oferă ajutoare în jur de 2% din PIB. E o ocazie să vedem și noi… IMM-urile și proiectele de investiții sunt finanțate. Banii pe care îi dăm ar trebui să ajute la competitivitate. Ca să fie bine în România trebuie să fie bine și în Europa, astfel trebuie să integrăm piețele europene pentru a face Europa mai competitivă.

S-a vorbit de faptul că apar companii românești mai mari, integrate. Avem industrii în care avem problemele celor din vest, avem companii undeva prea mari. Vedem strădania pe care o avem în fuziunea dintre Mega Image și Profi, pe zona de telecomunicații, dispare al patrulea operator, Telekom, băncile încep să devină mai concentrate. Sunt alte zone în zona de producție în care România e prea puțin concentrate. Trebuie să avem companii românești mai mari, mai puternice, care să facă față concurenței din Europa„, a declarat Bogdan Chirițoiu în cadrul conferinței.

Cele mai citite știri

Exit mobile version