Actualitate
Bolojan: Cred că, cu responsabilitate, cât mai este, legea salarizării ar putea fi adoptată în perioada următoare
Premierul demis Ilie Bolojan afirmă că proiectul legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice are forma în care să poată fi depus la Parlament pentru a intra la vot, însă acest demers nu a fost făcut pentru că nu există un acord privind votul. „S-a întârziat depunerea ei tocmai din cauza acestor discuţii care nu s-au finalizat şi pe fondul unor discursuri iresponsabile din spaţiul public”, explică premierul.
„Eu cred că, cu responsabilitate, cât mai este, inclusiv legea salarizării unitare ar putea fi adoptată în perioada următoare, pentru că de aceste legi depind sume importante de bani”, afirmă, într-un interviu pentru RFI România, primul ministru interimar.
Acesta a explicat că proiectul legii salarizării are forma în care poate fi depus, dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că nu există un acord politic privind adoptarea.
„Legea salarizării poate fi depusă oricând. Legea are forma la care să fie depusă. Problema este că atunci când o depui, se aibă totuşi o formă de acord ca să ai şanse să treacă. Şi s-a întârziat depunerea ei tocmai din cauza acestor discuţii care nu s-au finalizat şi pe fondul unor discursuri iresponsabile în spaţiul public. Gândiţi-vă că atunci când generezi senzaţia că toate salariile din sectorul public pot să crească fără niciun fel de probleme, când dai senzaţie că nu este o lege care în primul rând rezolvă inechităţi, legea salarizării unitare, iar rezolvă nişte inechităţi, astăzi avem oameni în sectorul public cu salarii foarte mari, mult mai mari decât cei din sectorul privat, pentru că de-a lungul anilor şi-au rezolvat, prin apartenenţa la o anumită structură profesională, prin angajarea într-un anumit minister, un nivel de salariu mult peste normalitate. În cazul acestora nu va creşte, dar sunt alte categorii la care această lege le creşte salariile cu 15-20%. Deci, adoptarea acestei legi, în afară de faptul că va crea mai multă echitate în sectorul public în salarizare, ea are în vedere şi o anumită predictibilitate de costuri de salarizare în anii următori”, a explicat premierul demis.
Potrivit lui Bolojan, „consultarea cu sindicatele s-a făcut nu o dată”, la nivelul Ministerului Muncii, pe tema acestui proiect legislativ.
„M-am întâlnit cu sindicatele, dar mai mult decât ne putem permite, nu putem da. E mult mai corect să le spui asta. Şi, deci, e mult mai corect să avem o astfel de lege de salarizare unitară, pentru că suntem în situaţia în care ne încasăm banii şi, doi, avem o predictibilitate pentru anii următori. Dacă nu facem asta, indiferent ce cuvânt va fi în toamna acestui an, vom fi în situaţia în care va fi pus să indexeze salariile şi indexarea de salarii va aduce tot o creştere a învelopei aproximativă cu ceea ce aduce legea salarizării unitare, dar nu va corecta inechităţile. Va pune presiune pe deficit, vom pierde bani şi vom fi inechităţile şi mai mari”, adaugă Ilie Bolojan.