Actualitate
Bolojan: „Încetinirea economică, o realitate până în vara anului viitor”
Componenta de încetinire economică este o realitate cel puțin până în vara anului viitor, a afirmat, luni, premierul Ilie Bolojan, menționând, însă, că nu crede că inflația va ajunge de două cifre.
‘Nu putem să coborâm sub o astfel de cifră (sub 8% deficit – n.r.), pentru că nu este sustenabil. Acest Guvern este din al doilea semestru, practic, în funcție, măsurile care au fost adoptate au impact pe ultimele patru luni de zile și este imposibil să vii cu niște măsuri care să corecteze acumulări pe 12 luni în patru luni’, a spus Bolojan, la TVR Info, întrebat dacă România a depășit pericolul incapacității de plată sau al recesiunii.
Potrivit premierului, ‘componenta de scădere economică este o realitate’.
El a explicat că aceasta este consecința contextului extern și intern.
‘Pe de o parte, avem un context european care nu este de natură a ne susține, avem o încetinire a economiei europene, avem o reașezare a lanțurilor valorice globale de aprovizionare, avem aceste dispute legate de tarife, de barierele comerciale, care sunt de natură să încetinească economia europeană. Noi avem o economie care este legată, prin structurile noastre economice, de ceea ce se întâmplă în Europa. Dacă Europa merge foarte bine, are un efect de antrenare asupra noastră. Dacă economia europeană încetinește, inevitabil funcționează ca un balast și pentru noi. Deci acest context nu ne ajută. Apoi este contextul intern. Atunci când, într-o formă sau alta, crești Taxa pe Valoare Adăugată cu un procent, cu două procente, în mod inevitabil vor crește niște prețuri, probabil. Sau, dacă nu cresc, acele costuri suplimentare sunt internalizate de companii. În momentul în care plafonezi salarii, tai sporuri, din nou, într-o anumită formă sau alta, introduci mai puțini bani în piață, scazi puterea de cumpărare în mod global și acestea au niște efecte de încetinire economică’, a mai spus Bolojan.
El a adăugat că, ‘cel puțin până în vara anului viitor’, țara noastră va fi ‘într-o situație de încetinire a creșterii economice’.
Ilie Bolojan a mai spus că, după această perioadă de corecții, va urma una de creștere economică.
‘După trecerea de această perioadă de corecții, vom fi într-o perioadă din nou de creștere economică. Inflația, într-adevăr, a crescut, dar nu cred că va ajunge la două cifre (…), iar toate estimările, atât ale BNR, cât și ale specialiștilor, indică o scădere în a doua jumătate a anului viitor mai mare decât cea estimată înainte de aceste măsuri’, a adăugat premierul.
El a mai punctat că trebuie ținut un ritm de controlare a cheltuielilor, eșalonare a investițiilor și încasarea veniturilor.
‘În ceea ce privește incapacitatea de plată, suntem în situația în care am trecut de câteva etape de evaluări, trebuie să ținem un ritm în care să ne controlăm cheltuielile, să ne eșalonăm investițiile și să ne încasăm veniturile care au fost stabilite. Asta înseamnă responsabilitate în guvernare, înseamnă urmărirea unui parcurs, iar stabilitatea politică și solidaritatea între parteneri dau o perspectivă că, pe termen mediu, un an, doi, trei ani de zile, lucrurile în România se duc într-o direcție bună’, consideră Bolojan.
Acesta a mai arătat că, ‘în condițiile în care apar factori de instabilitate politică sau se întâmplă lucruri care nu mai dau garanția unui comportament predictibil în actul guvernamental, atunci în mod evident că perspectiva de încredere este scăzută’.
‘O perspectivă de intrare în incapacitate de plată, dacă respectăm aceste reguli, din punctul meu de vedere, este exclusă. Dacă însă doar creștem anumite taxe fără să reducem cheltuieli, dacă nu suntem mai eficienți în general, dacă nu performăm în actul de administrare, că este administrare a instituțiilor de stat, că este a companiilor de stat, e doar o problemă de timp până când aceste venituri pe care le încasăm suplimentar vor fi consumate de ineficiență, de cheltuieli structurale care nu sunt modificate și de aceea trebuie să mergem pe acest drum’, a adăugat Bolojan.