Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că foarte probabil vor exista două praguri de TVA și a arătat că o decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.
‘Suntem puși în situația să pregătim un pachet de măsuri fiscale. Acest pachet va fi anunțat săptămâna viitoare, va fi dezbătut cu cei implicați și înseamnă câteva direcții pe care vi le precizez. Foarte probabil, taxa pe valoarea adăugată va fi reașezată la două praguri. Azi avem trei praguri. Săptămână viitoare vă vom anunța aceste praguri și vom explica care sunt argumentele’, a spus premierul, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, la finalul ședinței Executivului.
El a arătat că se va face o procedură de transparență în această chestiune.
‘Știm însă că aceste măsuri nu pot naște aplauze nici într-o direcție nici în alta, dar, așa cum am spus, încă de anul trecut, suntem într-o situație dificilă și era doar o problemă de timp până când aceste măsuri trebuiau luate. Cu cât se lungesc mai mult, cu atât lucrurile se pot complica pentru noi. Este foarte important să nu ajungem într-o situație în care agențiile de rating ne clasifică ca o țară care este cu grad de risc mare, pentru că asta ar însemna costuri mult mai mari, în primul rând pentru oamenii de rând’, a adăugat Ilie Bolojan.
