Actualitate
Boloş: ANAF şi-a depăşit planul de colectare în primele şase luni
ANAF şi-a depăşit planul de colectare în primele şase luni din 2024, iar faţă de planul asumat la începutul anului plusul de încasări de venituri bugetare este de 1,2 miliarde de lei, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
„Ştiţi că am recurent discuţii cu Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice din toată ţara, pentru a evalua acţiunile întreprinse pentru colectarea eficientă şi pentru combaterea evaziunii fiscale. Vin astăzi cu o veste bună: ANAF şi-a depăşit planul de colectare în primele şase luni din 2024. Avem un grad de realizare de 100,6% a programului de încasări venituri bugetare, respectiv un plus de 1,2 miliarde lei faţă de planul asumat la începutul anului”, a scris ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook.
Datele pentru primul semestru din 2024 arată încasări totale de 218,5 miliarde de lei, în creştere cu 17,8%, cu 33,04 miliarde lei mai mult decât în perioada similară din anul 2023.
În ceea ce priveşte încasarea TVA, Boloş a anunţat un plus de 6,58 miliarde de lei (creştere cu 15,6%).
„Sigur că cerinţele de îmbunătăţire a activităţii vor fi întotdeauna valide şi reflectă dorinţa noastră comună de a avea un sistem fiscal cât mai echitabil şi mai eficient. În acest sens, nu pot fi negate progresele importante în atingerea planului nostru de colectare a veniturilor, şi vreau să subliniez rolul pe care digitalizarea ANAF îl are în acest proces. Chiar dacă măsurile implementate nu sunt pe placul tuturor şi unele schimbări au fost cel puţin provocatoare, digitalizarea înseamnă că de la lună la lună vom avea inspecţii fiscale mai puţin împovărătoare pentru contribuabili şi mai puţin costisitoare pentru ANAF, cu o abordare mai uniformă în cadrul analizei de risc şi din partea inspectorilor aflaţi în control”, a subliniat sursa citată.
Potrivit acestuia, deşi la nivel global, în prima jumătate a anului numărul controalelor este similar celui de anul trecut, s-au aplicat mai multe sancţiuni, ceea ce arată o creştere a nivelului de eficienţă.
Într-un comunicat separat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că ponderea în PIB a veniturilor nete colectate pentru semestrul I 2024 a fost de 12,37%, cu 0,82 p.p. peste cea din 2023 (11,55%).
„Referitor la activitatea de colectare a veniturilor bugetare realizată de ANAF în prima parte a acestui an trebuie precizat că cele mai importante creşteri ale încasărilor s-au consemnat la categoriile de impozite, taxe şi contribuţii ce au intrat sub incidenţa recentelor modificări legislative, respectiv: contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 8,33 miliarde de lei (creştere cu 38,3%); contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 6,64 miliarde de lei (creştere cu 13,9%); taxa pe valoarea adăugată, plus de 6,58 miliarde de lei (creştere cu 15,6%); impozit pe profit, plus de 2,78 miliarde de lei ( creştere cu 21,8%); impozitul pe venit, plus de 4,14 miliarde de lei (creştere cu 20,1%)”, se arată în comunicatul ANAF.
La nivelul lunii iunie, veniturile bugetare nete încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au fost în sumă de 43,36 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere de 17,7%, respectiv în sume absolute cu 6,52 miliarde de lei, faţă de iunie 2023. Faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, de 44,24 miliarde de lei, s-a înregistrat un minus de 0,87 miliarde lei, precizează ANAF.
Cele mai importante creşteri în colectarea veniturilor bugetare au fost înregistrate la contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate – plus de 1,4 miliarde de lei (+42,6%), contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 0,8 miliarde de lei (+10,4%), în condiţiile în care volumul vărsămintelor la Pilonul II de pensii a fost cu 0,49 miliarde de lei mai mare faţă de cel virat în 2023, taxa pe valoarea adăugată, plus de 0,80 miliarde de lei (+11,4%), accize, plus de 1,03 miliarde de lei (+44,4%) şi impozitul pe venit, plus de 0,74 miliarde de lei (+24,4%).