Actualitate

Boloş, despre taxa pe lux: „A trebuit să schimbăm mecanismul pentru că nu aveam informaţia necesară”

Posted on

Primele încasări din impozitul pe marile averi ar trebui să le avem la 30 septembrie, până atunci autorităţile locale urmând să notifice la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală situaţia cu cei care deţin proprietăţi cu o valoare de peste 2,5 milioane de lei, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

„Se notifică de către autorităţile locale contribuabilii care au proprietăţi cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane lei. Autorităţile locale comunică ANAF-ului care este situaţia acestor proprietari. ANAF emite deciziile de impunere pentru proprietarii ale căror proprietăţi sunt cu valoarea mai mare de 2,5 milioane lei şi pe 30 septembrie ar trebui să avem primele încasări din impozitul pe marile averi. Cam aceste activităţi le vom desfăşura în perioada următoare”, a explicat Boloş, după ce a anunţat că aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie.

El a subliniat că în momentul în care s-a decis această măsură privind „taxa pe lux”, bazele de date şi toată informaţia erau la autoritatea locală, în timp ce impozitul urma să fie administrat şi implementat de ANAF şi nu exista interoperabilitatea bazelor de date.

„Sigur că în momentul în care vom avea cloud-ul guvernamental operaţionalizat, dintr-o simplă tastare se va putea vedea informaţia şi se va putea ajunge la fundamentarea deciziilor mai rapid”, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a precizat că mecanismul anterior a dus la situaţia în care nu se ştia cine deţine proprietăţi cu valoare mai mare de 2,5 milioane lei, iar contribuabilii, la rândul lor, nu ştiau dacă datorează sau nu impozitul pe marile averi. În aceste condiţii, mecanismul trebuie pus la punct, astfel încât autorităţile locale să comunice cu ANAF şi, în acelaşi timp, contribuabilul să ştie că în evidenţele autorităţilor locale figurează acele proprietăţi imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei.

Întrebat dacă măsura nu a fost cumva promovată cu scop populist, din moment ce nu a putut fi aplicată, ministrul a negat, susţinând că este un impozit cu toate regulile prevăzute de fiscalitate.

„Când am gândit impozitul pe marile proprietăţi, sau pe lux, mecanismul a fost cel pe care l-am avut aprobat prin lege şi am văzut că nu dă rezultate. Nu s-a pus în discuţie dacă este un impozit de tip populist, nu aşa se pune problema în fiscalitate. Este un impozit cu toate regulile prevăzute de fiscalitate pentru aşezarea, emiterea titlului de percepere, lichidare a impozitului, are nişte etape ale execuţiei veniturilor publice. Şi, în acest context, a trebuit să schimbăm mecanismul pentru că nu aveam informaţia necesară cu privire la acele proprietăţi a căror valoare impozabilă este mai mare de 2,5 milioane lei. Şi acum, odată cu schimbarea mecanismului, prin faptul că autorităţile locale vor înştiinţa contribuabilii şi în acelaşi timp vor informa ANAF-ul câţi proprietari sunt cu proprietăţi a căror valoare este de peste 2,5 milioane lei, cred că se implementează mecanismul corect pentru a ajunge la informaţia necesară în vederea implementării acestui tip de impozit”, a afirmat Marcel Boloş.

El a adăugat că, la momentul introducerii mecanismului de implementare a impozitului, s-a crezut că va fi unul care va putea fi şi operaţional, însă s-a dovedit că nu este aşa, drept pentru care s-a luat decizia de schimbare a acestuia.

„Asta nu înseamnă că impozitul nu îşi va produce efectele şi nu îl vom operaţionaliza. Acum, în noul context, cu noul mecanism avem toate informaţiile necesare pentru a putea implementa impozitul şi a putea încasa la bugetul de stat aceste sume datorate de către contribuabil”, a punctat ministrul Finanţelor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version