Actualitate

Boloş: Planul fiscal structural de ajustare a deficitului în următorii şapte ani trebuie transmis Comisiei până pe 15 octombrie

Posted on

Planul fiscal structural referitor la traiectoria de ajustare a deficitului bugetar în următorii şapte ani trebuie transmis Comisiei Europene până pe 15 octombrie 2024, deşi unele state-membre au solicitat prelungirea acestui termen pentru ianuarie – februarie 2025, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, ministru Finanţelor, Marcel Boloş.

„Termenul pe care îl avem, potrivit Regulamentului Comisiei Europene, este 15 octombrie 2024. Ţările membre ale Uniunii Europene, printre care şi Franţa, dar şi alte state, au avut această iniţiativă de a avea timpul fizic necesar pentru pregătirea planurilor fiscal-structurale. Au lansat atât în scris, cât şi verbal solicitare către Comisia Europeană pentru a prelungi termenul acesta, undeva în ianuarie – februarie 2025. Pentru România este foarte important acest plan din perspectiva traiectoriei de ajustare a deficitului bugetar. Pe Comisie o interesează deficitul în termen ESA, adică în termen de angajamente pe care le are România şi care fundamentează deficitul de tip ESA. De asemenea, important este ce nivel al deficitului bugetar vom avea în anul 2025, pentru ca această traiectorie de ajustare să nu fie una brutală, încât, pe de o parte, să afectăm investiţiile, pe de altă parte să avem o politică fiscală în care să fie nevoie de măsuri destul de consistente pentru ceea ce înseamnă politica fiscală. De aceea, eforturile noastre au fost orientate spre a avea această perioadă de şapte ani la dispoziţie, astfel încât să avem o ajustare rezonabilă şi, în acelaşi timp, politica noastră fiscală să fie una suportabilă”, a subliniat Boloş.

Potrivit sursei citate, fără modernizarea sistemului fiscal, speranţele de a avea o perspectivă solidă de sustenabilitate pentru finanţele publice „sunt deşarte”.

„Am trecut la un nivel de digitalizare care permite Ministerului de Finanţe să elaboreze instrumentele necesare pentru ca tot ceea ce înseamnă gap de TVA, chiar la celelalte impozite şi taxe, să se vadă într-o îmbunătăţire a colectării. Semnele se văd în execuţia bugetară. Ieri (luni, 23 septembrie 2024, n.r.) am aprobat rectificarea bugetară cu 10,4 miliarde de lei din mai buna colectare, deci există perspectiva aceasta a colectării. Se văd şi măsurile pe care le-am avut din perspectiva implementării modulului e-Factura, modulului e-TVA, modului e-Transport îmbunătăţit şi a celorlalte categorii de măsuri care modernizează sistemul fiscal. Fără această modernizare a sistemului fiscal, speranţele noastre de a avea o perspectivă solidă de sustenabilitate pentru finanţele publice sunt deşarte şi ştiu bine ce spun din acest punct de vedere”, a menţionat ministrul Finanţelor.

Demnitarul a susţinut că şi-ar dori din poziţia de ministru al Finanţelor, ca pachetul de măsuri referitor la ajustarea fiscal-bugetară să aibă componenta de fiscalitate zero.

„Acest pachet de măsuri nu trebuie privit doar din perspectivă fiscală. Eu mi-aş dori, ca ministru de Finanţe, ca acest pachet de măsuri pentru ajustarea fiscal-bugetară să aibă componenta de fiscalitate zero. Am făcut eforturi la nivelul Ministerului de Finanţe pentru reducerea gap-ului de TVA. Avem primul modul antifraudă, care este în etapă-pilot şi cu care lucrăm ca să trecem cumva de la stadiul de vorbă la stadiul de fapte, respectiv să vedem în încasări efective şi în procent de efective reducerea acestui gap. De asemenea, efortul pe care îl facem şi care se va intensifica la un moment dat în ceea ce priveşte restructurarea sistemului de cheltuieli publice, dar şi a sistemului de cheltuieli al companiilor de stat şi al companiilor locale are un singur scop: ca ajustarea fiscal-bugetară să nu ducă sarcina fiscală în totalitate spre mediul de afaceri. Şi doi, foarte important, este să nu facem prin ajustarea fiscală o modalitate prin care să ne blocăm propriile noastre investiţii. Să vedem cum evoluează lucrurile şi cum se încheie discuţiile pe marginea planului fiscal structural cu Comisia Europeană. Politica şi strategia pe care am avut-o este ca sarcina fiscală să fie împărţită pe pilonii aceştia: digitalizare mai bună, combaterea evaziunii fiscale şi restructurarea de cheltuială publică cu componentă cât mai mică de fiscalitate”, a afirmat Marcel Boloş.

Programul guvernamental de investiţii, obiectivele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru 2024-2025 şi fondurile europene din cadrul multianual pentru România au fost doar câteva dintre subiectele de discuţie propuse în cadrul conferinţei „RoInvest – Ediţia a V-a”, organizată marţi, la Bucureşti.

Cele mai citite știri

Exit mobile version