Energie
Buget de 800 de milioane euro pentru companii, destinat producţiei de energie verde şi autoconsumului din energie regenerabilă
Ministerul Energiei va lansa, în luna martie, două noi apeluri, cu un buget de peste 800 de milioane de euro, reprezentând sprijin destinat companiilor pentru producţie şi autoconsum din producţia de energie solară, eoliană şi hidro, a anunţat joi ministrul de resort, Sebastian Burduja.
„Nu puţini au pus sub semnul întrebării capacitatea Ministerului Energiei de a pune la treabă cele 16 miliarde de euro din Fondul pentru Modernizare. Am lansat în decembrie 2023 apelul pentru instituţii publice, pentru acoperirea consumului de energie electrică din surse regenerabile. Aceste proiecte sunt în plin proces de evaluare. În luna martie, vom lansa două noi apeluri, cu un buget de peste 800 de milioane de euro: sprijin pentru producţie şi autoconsum din producţia de energie solară, eoliană şi hidro. Toate aceste investiţii înseamnă locuri de muncă, competitivitate pentru mediul privat românesc şi facturi mai mici la energie pentru toţi românii, pe termen lung”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.
Cele două ghiduri ale solicitantului au fost lansate joi în consultare publică.
„Ţintim data de 1 martie pentru lansarea acestor două noi competiţii de succes pentru România. Obiectivul principal al apelurilor vizează capacităţile noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile – energie eoliană, solară sau hidro. Apelurile sunt destinate companiilor din România, unul vizând susţinerea autoconsumului din energie regenerabilă, celălalt fiind pentru producţia de energie verde”, a explicat ministrul Energiei.
Potrivit sursei citate, investiţiile în energie verde reprezintă o şansă semnificativă pentru România, prin generarea de locuri de muncă şi costuri mai reduse la facturile de energie.
„Ne aşteptăm să putem finanţa pe competiţia pentru producţie încă cel puţin 2000 MW energie verde pentru sistemul energetic românesc. Aplicanţii care nu au fost finanţaţi în apelul Investiţia 1 – PNRR au o nouă şansă de a primi sprijin în cadrul apelului similar din Fondul pentru Modernizare”, a subliniat Sebastian Burduja.