Energie

Bulgaria a oprit înainte de termen importul de ţiţei din Rusia

bulgaria
Foto: iStock

Bulgaria a încetat să mai importe ţiţei din Rusia înainte de termen în cadrul măsurilor adoptate ca răspuns la invazia rusă în Ucraina, informează dpa.

Interdicţia importurilor de petrol rusesc afectează rafinăria de petrol Lukoil Neftochim, situată la vest de oraşul-port la Marea Neagră, Burgas. Rafinăria este deţinută, în cea mai mare parte, de gigantul rus din domeniul petrolier şi al mineritului, Lukoil.

Ţiţeiul rusesc va fi înlocuit cu importuri din Kazahstan, Irak şi Tunisia, potrivit unei ştiri apărute în ziarul bulgar 24 chasa.

Interdicţia de import din Bulgaria a fost introdusă la sfârşitul anului 2023, în pofida unei derogări speciale de la sancţiunile Uniunii Europene impuse Rusiei, care ar fi permis Bulgariei să continue să importe ţiţei rusesc până la 1 octombrie.

Prin interzicerea importurilor de petrol rusesc, guvernul bulgar urmăreşte să priveze compania Lukoil şi guvernul rus de profituri care ar putea fi folosite pentru a finanţa războiul din Ucraina.

De asemenea, Bulgaria a încetat să mai importe gaze naturale ruseşti în 2022, după ce compania de stat rusă Gazprom a întrerupt livrările în urma refuzului guvernului de la Sofia de a plăti în ruble ruseşti.

Înainte de 2022, Bulgaria era aproape complet dependentă de gazul din Rusia pentru aprovizionarea cu energie.

Cele mai recente știri

To Top