Actualitate
Bulgaria și România au avut cele mai mici costuri cu mâna de lucru din UE în 2025
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a fost, anul trecut, de 34,9 euro în Uniunea Europeană și de 38,2 euro în zona euro, în creștere de la 33,5 euro, respectiv 36,8 euro, în 2024, potrivit datelor publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Datele Eurostat arată că, în rândul statelor membre UE, cele mai mici costuri orare cu mâna de lucru au fost înregistrate în Bulgaria (12 euro) și România (13,6 euro), iar cele mai mari au fost în Luxemburg (56,8 euro), Danemarca (51,7 euro) și Țările de Jos (47,9 euro).
Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile și costurile non-salariale, precum contribuțiile sociale plătite de angajatori.
Ponderea costurilor nesalariale în totalul costurilor cu mâna de lucru în întreaga economie a fost de 24,8% în UE și de 25,6% în zona euro. Cele mai mici ponderi ale costurilor nesalariale în UE au fost înregistrate în România (4,8%), Lituania (5,5%) și Malta (5,8%), iar cele mai mari în Franța (32,3%), Suedia (31,7%) și Slovacia (28,6%).
În 2025 comparativ cu 2024, costurile orare cu mâna de lucru la nivelul întregii economii, exprimate în euro, au crescut cu 4,1% în UE și cu 3,8% în zona euro.
În zona euro, costurile orare cu mâna de lucru au crescut în toate țările, cu excepția Maltei (-0,5%). Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Bulgaria (+13,1%), Croația (+11,6%), Slovenia (+9,3%) și Lituania (+9,2%), în timp ce cele mai mici au fost înregistrate în Franța (+2,0%) și Italia (+3,2%), urmate de Spania, Cipru și Luxemburg (+3,5% fiecare).
Pentru țările UE din afara zonei euro, costurile orare ale forței de muncă exprimate în moneda națională au crescut în toate țările, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în România (+10,6%), Ungaria (+8,9%) și Polonia (+8,8%). Cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Danemarca (+3,0%).