Actualitate

Burduja: Bucureştenii nu mai au timp de jocuri politice. Dacă vrem să producem o schimbare, aceasta se face în echipă, cu un proiect solid

Posted on

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, afirmă că pentru el un lucru e clar, şi anume că bucureştenii nu mai au timp de jocuri politice şi nici nu pot rămâne fără transport public, apă caldă şi căldură. ”Dacă vrem să producem o schimbare, aceasta se face în echipă, cu un proiect solid”, spune Burduja, El îi critică pe colegii de arenă publică care au alte preocupări şi au intrat în campanie. ”Unii atacă, alţii fac show, alţii s-au transformat în sociologi: vorbesc despre “polarizare”, desenează axe politice şi recunosc cu seninătate că “prezintă public doar părţile din sondaje care îi avantajează

”Bucureştenii sunt sătui de scandal şi calcule politice. Politica trebuie să fie despre cetăţeni, nu despre politicieni. Iar problemele bucureştenilor sunt multe, grave şi urgente — nu de azi, de ieri. Colegii mei de arenă publică au alte preocupări, au intrat în campanie. Unii atacă, alţii fac show, alţii s-au transformat în sociologi: vorbesc despre “polarizare”, desenează axe politice şi recunosc cu seninătate că “prezintă public doar părţile din sondaje care îi avantajează”, scrie Sebastian Burduja pe Facebook.

Liderul PNL Bucureşti arată că ”din acest spectacol jenant, cel mai mult pierd bucureştenii”.

”E mijloc de martie, iar Capitala nu are buget aprobat. A depăşit toate termenele legale. După ce a întârziat o lună dezbaterea pe buget, primarul general s-a gândit să îi lase pe bucureşteni fără căldură, apă caldă şi – mai nou – transport public. Gaura din bugetul pe care îl propune este de 1 miliard de lei, bani pe care se încăpăţânează să îi aloce la “bunuri şi servicii” şi pe evenimente de campanie finanţate din banii bucureştenilor. Miercurea trecută am fost la primărie, Nicuşor lipsea. Joi i-am trimis pe colegii mei să lucreze pe buget cu el, s-au văzut şi a rămas ca revine el cu un răspuns. Răspunsul nu a mai venit niciodată, probabil a avut lucruri mai importante de făcut. Ieri a convocat din senin o şedinţă de Consiliu General, cu aceeaşi gaură în buget. Aşa nu se va rezolva problema!”, spune Burduja.

”Pentru mine un lucru e clar. Bucureştenii nu mai au timp de jocuri politice. Şi nici nu pot rămâne fără transport public, apă caldă şi căldură. Dacă vrem să producem o schimbare, aceasta se face în echipă, cu un proiect solid, care susţine nume noi, cu speranţă pentru viitor şi majorităţi funcţionale. Altfel, va fi acelaşi circ, fără rezultate şi fără soluţii pentru problemele bucureştenilor”, transmite liberalul.

Cele mai citite știri

Exit mobile version