Energie

Burduja: După 1 aprilie, vom proteja consumatorii finali vulnerabili

Posted on

Foto: iStock

Angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvenul României l-au luat este că, după 1 aprilie 2025, îi vom proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile, iar din punctul meu de vedere cred într-o re-liberalizare etapizată a pieţei, a declarat, luni, la o conferinţă de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Partea bună este că avem un timp de pregătire a pieţei, de la producători până la clientul final. Ce se întâmplă după 1 aprilie? Angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvenul României l-au luat este că vom proteja consumatorul final, îi vom proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile. Este o chestiune de corectitudine în sistemul actual şi am spus-o public de foarte multe ori. Este un sistem aşa cum a putut el fi făcut. Nu e perfect. Nu mi se pare normal ca eu, membru al Guvernului sau preşedinte al ANRE, sau Ion Ţiriac, să beneficiez de preţuri compensate la energie electrică. Or, acesta este sistemul, astăzi, în funcţie de consum. Am avut un dialog la nivel formal cu piaţa, cu celelalte instituţii ale statului – Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, INS, Comisia de Prognoză, ANAF şi mulţi alţii să vedem ce ar însemna această perioadă, după 1 aprilie. Urmează să formalizăm acest demers printr-un Memorandum în Guvern. Cred că săptămâna aceasta are toate şansele să fie adoptat, cel târziu săptămâna viitoare. Suntem la ultimul aviz la Ministerul Muncii. Am avut şi săptămâna trecută o întâlnire cu doamna ministru al Muncii şi am vorbit despre protecţia consumatorilor vulnerabili, pentru că ei sunt vizaţi de eventuale creşteri de tarif. Nu se va întâmpla asta. Consumatorii din România aflaţi în sărăcie energetică nu vor avea de suferit. Vom face tot posibil să-i protejăm”, a dat asigurări Burduja.

Ministrul de resort a punctat faptul că, de la momentul renunţării la plafonarea preţurilor la energie, va fi nevoie şi de protejarea consumatorilor industriali.

„În acelaşi timp, ca liberal, îmi pun problema legată de industrie, pentru că la fel de important este să protejăm consumatorii industriali, pentru că dacă ei nu vor fi capabili să funcţioneze în continuare, atunci lumea nu va avea un loc de muncă. Şi asta este o problemă. Explorăm mai multe variante. Ce pot să vă garantez este că va fi un proces, aşa cum sper că v-am obişnuit în mandatul meu şi al echipei mele, perfect transparent, inclusiv la masă cu sectorul privat. Încă o dată, avem timp să punem totul la punct până în jurul lunii ianuarie, anul viitor, astfel încât la 1 aprilie toate sistemele furnizorilor şi ale întregii pieţe să fie puse la punct, şi consumatorii finali să ştie la ce să se aştepte şi impactul să fie cât mai mic. Din punctul meu de vedere, cred într-o piaţă liberă şi cred într-o re-liberalizare a pieţei etapizată, adică să avem o trecere lină către un context în care piaţa să funcţioneze şi să livreze preţul corect la factură şi competitiv”, a transmis ministrul Energiei.

În acelaşi timp, demnitarul a admis că decontările către furnizori „merg mai greu” şi a precizat că se lucrează la remedierea acestei probleme.

„Evident că, în trecut, statul român a fost nevoit să intervină. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat pe piaţa gazelor în 2020-2021. Cred că înainte de pandemie vorbeam de un preţ la gaze de 15-16 euro, după care s-a dus în câteva mii, la un moment dat. Statul a fost nevoit să intervină şi să corecteze pentru a-i proteja pe clienţii finali şi companiile au făcut venituri mai mari de la consumatorii finali. Noi am impozitat companiile şi am returnat practic aceşti bani prin furnizori la consumatorii finali. Sunt conştient că au existat întârzieri şi că există în continuare întârzieri. Avem toată disponibilitatea să rezolvăm aceste lucruri. Noi, de cel puţin două ori, în Guvern, am dat Ordonanţă de Urgenţă prin care am relocat fonduri din Fondul de tranziţie, din taxa de solidaritate, astfel încât să-i compensăm pe furnizori şi să venim cât mai la zi. Acum vreo două luni de zile, la Ministerul Energiei, dar şi la Ministerul Muncii erau la zi plăţile către furnizori. Lucrăm şi cu ANRE, pentru că ştiu că, de la începutul anului, merge mai greu cu decontările, cu transmiterea cererilor, validarea lor de către ANRE. Până nu se validează la nivelul autorităţii, noi nu putem să facem plăţi la nivelul celor două ministere. Sunt la curent cu această problemă şi lucrăm la ea”, a spus Sebastian Burduja,

Cum ne pregătim pentru eliminarea plafonării preţurilor la energie sau care vor fi cele mai mari provocări ale iernii pentru sistemul energetic naţional, au fost doar câteva dintre subiectele abordate, luni, în cadrul evenimentului „Profit Energy.forum – Energia românească post-plafonare – Ediţia a VIII-a”.

Cele mai citite știri

Exit mobile version