Energie

Burduja: România îşi va îndeplini în timp record ţinta de înmagazinare a gazelor naturale pentru iarna viitoare

Posted on

Foto: iStock

România are înmagazinate, în prezent, 2,8 miliarde mc de gaze naturale în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare, în condiţiile în care, potrivit directivelor europene, trebuie să aibă depozitele pline în proporţie de 85% la 1 septembrie, a anunţat vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2023/2633 al Comisiei Europene (din 20 noiembrie 2023) prevede că România trebuia să aibă depozitele pline în proporţie de 65% până la data de 1 iulie şi de 85% până la data de 1 septembrie. Acelaşi act normativ prevede şi că, la începutul perioadei de iarnă (1 noiembrie), obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale este de 90% din capacitatea de înmagazinare, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

„Zilnic, România produce aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale, consumă circa jumătate, iar alte 10 – 11 milioane mc se înmagazinează. Cum deja avem 2,8 miliarde mc de gaze naturale înmagazinate, până la atingerea ţintei de 90% mai este extrem de puţin. În câteva zile ne vom îndeplini în timp record ţinta trasată de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie. Sigur că nu ne vom opri aici! Vom continua să înmagazinăm gaze naturale până vom atinge 100% din capacitatea de stocare. Cel mai probabil, aşa cum am făcut şi anul trecut, vom face şi „supraplinul”, trecând peste nivelul de 100%”, a declarat Burduja, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, stocarea gazelor naturale pentru iarnă este cu atât mai importantă cu cât Ucraina a anunţat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor ruseşti pe teritoriul său. Totodată, ministrul de resort a anunţat că se lucrează la actul normativ care vizează măsurile privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale acestui sistem în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.

„Este o veste bună mai ales în actualul context, al agresiunii Moscovei împotriva Ucrainei, ţară prin care tranzita majoritatea gazului rusesc exportat în Europa. Mai mult, Kievul a anunţat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor ruseşti pe teritoriul său, ceea ce face şi mai importantă stocarea gazelor naturale pentru iarnă, atât pentru noi, cât şi pentru onorarea eventualelor solicitări de sprijin din partea fraţilor noştri de dincolo de Prut. De altfel, deja am început să lucrăm la elaborarea Hotărârii de Guvern ce vizează măsurile privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale acestui sistem în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Ca orice bun gospodar, şi noi, la Ministerul Energiei, ne facem vara sanie, ca să trecem iarna cu bine”, a declarat Sebastian Burduja.

Cele mai citite știri

Exit mobile version